spot_img

Noul MINI câştigă premiul „autonis” 2018 pentru design

Designul special şi numărul foarte mare de opţiuni de personalizare pur şi simplu aduc mereu în centrul atenţiei pe şosea noile MINI Hatch şi Cabriolet. Aceasta s-a reflectat şi în sondajul efectuat în rândul cititorilor revistei germane „auto, motor und sport” – astfel câştigând premiul „autonis”.

Actuala ediţie MINI, care a trecut printr-un facelift vast la începutul anului, repetă astfel succesul obţinut în 2014 de originalului britanic în segmentul automobilelor premium de clasă mică. În acel an, MINI a câştigat premiul „autonis” după cea mai recentă schimbare de generaţii.

Designul său rafinat cu eleganţă este cel care face ca noul MINI să fie deosebit de atractiv şi automobilul favorit al votanţilor. Farurile LED nou proiectate şi stopurile cu designul Union Jack creează o apariţie inconfundabilă. Noile Emerald Grey metalizat, Starlight Blue metalizat şi Solaris Orange metalizat sunt incluse acum în programul de culori.

Gama extinsă de jante din aliaj uşor, opţiunea Piano Black pentru exterior – disponibilă în premieră – cu contururi negre pentru faruri, grila radiatorului şi stopuri, precum şi noua echipare cu piele, suprafeţe de interior şi Colour Lines pentru interior extind posibilităţile de transformare a unui MINI într-un unicat personalizat binevenit pretutindeni.

Accentele noi pentru exterior şi interior se adaugă la atracţia vizuală a automobilului, specifică mărcii, care face ca actuala generaţie MINI să fie un caracter unic în segmentul premium al clasei mici. Atractivitatea automobilului este atestată prin câştigarea încă o dată a premiului „autonis”.

Revista auto, publicată de Motorpresse la Stuttgart, a solicitat cititorilor săi să voteze „cele mai frumoase maşini din 2018” pentru a 18-a oară. Cititori au putut alege din 95 de modele în 10 categorii. Au fost nominalizate modelele noi şi facelifturile care au apărut pe piaţa germană în ultimele 12 luni. În categoria „automobile mici”, MINI a câştigat cu o marjă clară faţă de cei cinci adversari. 30,3% dintre voturi au revenit originalului britanic.

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,321FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri