Echipa Dacia Sandriders a ajuns la jumătatea competiției Desafío Ruta 40 ocupând o poziție provizorie pe podium, datorită unei evoluții solide semnate de Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin în etapa a treia a Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid.
În pofida faptului că au avut sarcina dificilă de a deschide traseul pe parcursul celei mai lungi etape din Argentina – o probă specială de 409 kilometri, cu start și sosire în San Rafael, Al-Attiyah și-a valorificat pe deplin viteza și experiența la volanul Dacia Sandrider.
În urma acestei evoluții, pilotul qatarez, care marți a adus echipei Dacia Sandriders cea de-a 22-a victorie de etapă în Campionatul Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC), a urcat de pe locul 5 pe locul 3 în clasamentul general, după ce a încheiat etapa cu al patrulea timp, alături de navigatorul său belgian Fabian Lurquin.
Sébastien Loeb și Édouard Boulanger au avut, de asemenea, o prestație remarcabilă, abordând inteligent etapa a 3-a și obținând al doilea timp, ceea ce le-a adus patru puncte în W2RC. Drept urmare, echipajul francez, lider în clasamentul mondial, urcă de pe locul 8 pe locul 5 înaintea penultimei zile de competiție, programată joi.
Ziua de miercuri a fost însă una dificilă pentru Lucas Moraes, campionul en-titre W2RC. După un început promițător și al doilea timp la primul punct intermediar (kilometrul 33), brazilianul a fost nevoit să abandoneze din cauza unor avarii la suspensia spate a mașinii sale, survenite în urma unei coliziuni accidentale cu un alt concurent.
După ce în etapa a 2-a obținuse al cincilea timp, Moraes era încrezător că va continua să avanseze în clasament. Din păcate, parcursul său de miercuri s-a încheiat la kilometrul 63, de unde el și navigatorul Dennis Zenz au fost recuperați de echipa de asistență Dacia Sandriders. Deși se estimează că vor lua startul în etapa a 4-a, șansele lor la un rezultat general de top au fost compromise.
Penultima zi de la Desafío Ruta 40 le va propune concurenților, joi, un traseu solicitant din San Rafael către San Juan, traversând Munții Anzi.
DECLARAȚII-CHEIE
NASSER AL-ATTIYAH (QATAR), PILOT, DACIA SANDRIDERS
„A fost o etapă interesantă, pentru că am deschis traseul toată ziua și nu ai repere privind viteza celorlalți piloți. Am încercat să ne facem treaba fără greșeli, cu excepția unui loc unde am pierdut aproximativ două minute. Am continuat într-un ritm bun, fără riscuri și cred că a fost o zi reușită pentru noi. Să terminăm pe locul 4 după ce am deschis traseul în cea mai lungă etapă nu este deloc rău. Dunele de la început au fost dificile, cu multe urme, dar ne-am descurcat foarte bine. Mâine vom avea o poziție bună la start. Nu mai este mult și vom da tot ce avem mai bun.”
SÉBASTIEN LOEB (FRANȚA), PILOT, DACIA SANDRIDERS
„A fost o zi bună, fără probleme pe probă. Am încercat să găsim ritmul potrivit. Poate am fost prea precaut în zonele cu pietre, dar am vrut să evităm penele de cauciuc, așa că am rulat prudent pe aceste secțiuni. În rest, am împins destul de tare și senzațiile au fost foarte bune.”
LUCAS MORAES (BRAZILIA), PILOT, DACIA SANDRIDERS
„Cu siguranță nu a fost ziua pe care ne-o doream aici, la Desafío Ruta 40. Totul a început foarte bine pentru noi, aveam un ritm bun. Apoi, în primul sector de dune, am mers în afara traseului timp de cinci-șase kilometri. Totul a decurs bine, am respectat capul de compas, eram puțin prea spre stânga, dar am găsit waypoint-ul. După ce ne-am întors crezând că suntem pe direcția corectă, mașina lui João Ferreira a apărut brusc și ne-am lovit. Acest raliu este foarte dificil, mai ales în dune. Vreau să îmi cer scuze, impactul a fost puternic. Important este că toată lumea este în regulă. A fost o zi grea pentru noi și pentru echipă. Sper să revenim mâine și să obținem măcar o victorie de etapă – vom continua să luptăm până la final.”
EDOUARD BOULANGER (FRANȚA), NAVIGATOR, DACIA SANDRIDERS
„Navigația a fost foarte plăcută – o etapă frumoasă și una dintre cele mai spectaculoase ca peisaj pe care mi le amintesc. Pe alocuri a fost mai dificilă, dar nimic major. Am avut și avantajul unei poziții bune la start și al urmelor existente, ceea ce ne-a ajutat.
REZULTATE ETAPA A TREIA (NEOFICIALE)
Traseu: San Rafael – San Rafael
Distanța probei speciale : 409 km
Distanța de legătură : 166 km
Distanță totală : 575 km
Locul 2: Sébastien Loeb (FRA)/Édouard Boulanger (FRA) – 4h16m10s
Locul 4: Nasser Al-Attiyah (QAT)/Fabian Lurquin (BEL), 4h19m49s
Abandon: Lucas Moraes (BRA)/Dennis Zenz (GER)
CLASAMENT GENERAL – CATEGORIA ULTIMATE, DUPĂ ETAPA A 3-A (NEOFICIAL)
Locul 3. Nasser Al-Attiyah (QAT)/Fabian Lurquin (BEL), +5m28s
Locul 5. Sébastien Loeb (FRA)/Édouard Boulanger (FRA), +8m09s
Lucas Moraes (BRA)/Dennis Zenz (GER), timp și poziție în curs de confirmare
DESAFÍO RUTA 40 2026: CIFRA CHEIE
409 : Cu 409 kilometri de probă specială, etapa disputată la San Rafael este cea mai lungă din Desafío Ruta 40 în ceea ce privește distanța cronometrată.
URMEAZĂ: ETAPA A 4-A, 28 MAI
Etapa a patra atinge altitudinea maximă de 3110 metri, concurenții revenind la San Juan prin Munții Anzi. Traseul include sectoare tehnice, stâncoase, dar și porțiuni de nisip fesh-fesh. Organizatorii o descriu ca fiind „dificilă, dar spectaculoasă”, cu posibile întâlniri cu fauna locală, precum guanaco (din familia lamelor) și vulpile gri (zorros).
Distanța probei speciale: 306 km
Traseu de legătură: 341 km
Total: 647 km.

Sursa și imagine: comunicat remis autostiri.ro



