O soluţie fiabilă şi sigură pentru vehiculele de transport marfă < 16 tone
Michelin lansează pe piaţa românească anvelopele MICHELIN X® MULTI™ D 17.5 concepute să ofere o mai mare siguranţă şi mobilitate vehiculelor de transport marfă de până la 16 tone. Anvelopele MICHELIN X® MULTI™ D au fost create pentru echiparea osiei motoare a camioanelor şi a mini autobuzelor sub 16 t, şi pentru utilizare regională, urbană şi suburbană, în toate condiţiile meteo.
„Ţinând cont de faptul că piaţa anvelopelor pentru camioane mici şi medii se află în declin din 2011, Michelin oferă prin intermediul anvelopei MICHELIN X® MULTI™ D o soluţie fiabilă, care permite utilizatorilor să se concentreze asupra activităţii lor de bază”, afirmă Spyros Politis, Director Marketing, Europa Centrală şi de Sud, citat de Autostiri.ro.
Segmentul de piaţă pentru anvelopele destinate camioanelor mici şi medii reprezintă 10 % din totalul pieţei, un procentaj deloc neglijabil. În 75 % dintre cazuri, acest tip de vehicule parcurg anual sub 100.000 km şi sunt utilizate de companii mici, independente. Pentru a satisface nevoile clienţilor, vehiculele trebuie să poată oferi servicii fără întreruperi. Fiabilitatea şi siguranţa sunt esenţiale pentru transportatori. Utilizatorii îşi doresc anvelope eficiente, sigure şi fiabile, care să le permită să se concentreze asupra activităţii de bază.
„Pentru mine, cel mai important e să pot asigura o activitate fără întreruperi, cu cât mai puţine zile de imobilizare. Cu anvelopele MICHELIN X® MULTI™ D nu am de ce să îmi fac griji iarna aceasta. M-am simţit în siguranţă ştiind că şoferii mei dispun de anvelope cu aderenţă optimă.” spune Nicolas Le Pehun, Director Transalp1 (companie de transport).
Anvelopa MICHELIN X® MULTI™ D oferă utilizatorilor:
- Cu până la 18 % mai mulţi kilometri parcurşi (n.r.: Teste realizate în 2011/2012 – Rezultatele au indicat o durată de viaţă mai mare cu 18 %, comparativ cu anvelopele MICHELIN XDE2)
- Performanţe optime pe tot parcursul anului (marcaje 3PMSF)
- Consum mai redus de carburant ca urmare a unei rezistenţe la rulare cu 12 % mai scăzute
- Silenţiozitate sporită, un avantaj real pentru vehiculele rulate preponderent în mediul urban.
MICHELIN X® MULTI™ D asigură o manevrabilitate optimă
În plus, MICHELIN X® MULTI™ D asigură o manevrabilitate optimă datorită lamelelor adânci, economie de energie şi materii prime datorită MICHELIN REMIX®, şi oferă utilizatorilor un randament kilometric cu până la 25 % mai mare prin recanelare. „Randamentul kilometric al anvelopelor MICHELIN X® MULTI™ D este mai bun decât al altor anvelope. Şi, în plus, există şi alte avantaje proprii Michelin: service post vânzare şi calitate”, afirmă Pascal Schubnel, Şef atelier Simonin Blanchet (companie de transport), citat de Autostiri.ro.
Pe piaţa românească, anvelopele MICHELIN X® MULTI™ D sunt disponibile în următoarele dimensiuni:
- 215/75 R 17.5 X® MULTI™ D TL 126/124M
- 225/75 R 17.5 X® MULTI™ D TL 129/127M
- 235/75 R 17.5 X® MULTI™ D TL 132/130M
- 245/70 R 17.5 X® MULTI™ D TL 136/134M
„Piaţa românească este o piaţă importantă pentru anvelopele premium, din care face parte şi Michelin, şi reprezintă 45 % din totalul pieţei în 2012. În 2014, ne aşteptăm la o creştere uşoară a pieţei anvelopelor pentru camioane, menţinându-se astfel tendinţa înregistrată anul acesta. De asemenea, segmentului de anvelope pentru camioane mici şi medii va înregistra în 2014 o uşoarşă creştere după 3 ani de scădere continuă”, a adăugat Spyros Politis, Director Marketing, Europa Centrală şi de Sud, citat de Autostiri.ro.
Sursa si iamgini: comunicat remis publicatiei Autostiri.ro



