Weekend incendiar pentru fanii auto la ATBS 2018

| 12 iunie 2018 | 0 Comments

În weekendul care tocmai s-a încheiat, zeci de mii de pasionați auto au venit din toate colțurile țării pentru a admira la Romexpo spectacolul oferit de unii dintre cei mai buni piloți de drift din România. În ciuda arșiței, demonstrațiile acrobatice de Moto Stunt, mașinile supertunate, concursurile amuzante și animatoarele frumoase au creat atmosfera perfectă la cea de-a șaptea ediție Auto Total Business Show din București (ATBS). Evenimentul a fost organizat de AD Auto Total, în parteneriat cu Camera de Comerț a României și Romexpo.

Pe 9-10 iunie, Romexpo a fost locul de întâlnire al iubitorilor de adrenalină și al pasionaților de tehnologie auto. Urmăriţi de un public numeros și entuziast, cei mai buni piloți de drift și-au forțat bolizii de competiție în derapaje periculoase în Drift Games, adevărate tururi de forță sub emblema Romanian Drift Community. Fanii motoarelor au ovaționat acrobațiile impresionante executate cu aplomb de Zoltan Angyal și Hristo Alipiev.

Urmaşii lui Hercule, deținători de titluri la importante competiții naționale și internaționale de strongman, și-au încordat mușchii la maximum în demonstrații în care au ridicat greutăți de sute de kilograme. La loc de frunte printre participanții la această dură înfruntare: familia Pârjol, cea mai puternică familie din România, sub conducerea lui Mircea Pârjol, campion național la culturism și multiplu campion la strongman. Concursul de băut bere-viteză a făcut deliciul spectatorilor.

Pe aleea din fața Pavilionului Central, ochii curioșilor au putut admira zeci de mașini modificate și ultimele trenduri în materie de tuning: autovehicule în care s-au investit sute de mii de euro, de la bijuterii minuscule precum originalul Fiat 500 și un BMW E30, care depășește 650 cai putere, până la mașini cu sisteme audio de peste 24 000 W.

Detaliile fine au fost și ele premiate, de la cea mai bine vopsită mașină cu cele mai deosebite culori, până la kituri exterioare și interioare aparte. Vedeta weekendului, premiată cu titlul de cea mai buna mașină expusă la ATBS a fost un Volkswagen Scirocco.

În peste 100 de standuri în Pavilionul Central, producători de top din domeniul automotive din 30 de țări (Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie ș.a.m.d.) au expus gadgeturi revoluționare și soluții de ultimă oră pentru cei care lucrează în industria auto.

AD Auto Total mulțumește partenerilor media Digi Sport, Digi FM, Caţavencii, AutoExpert, Flote Auto, MotorXpert, MotoFocus, Subturat, Turaţii, Autostiri.ro şi 220.ro.

Foto: ATBS


Tags: ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Locul III la Baja Troia Turkey 2018 pentru TRANSCARPATIC Rally Team

Çanakkale, provincie importantă din punct de vedere geostrategic, locuită încă din cele mai vechi timpuri, cu multe muzee și cetăți...

Închide