spot_img

Victorie în premieră pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu la Raliul Harghitei

Pentru a 6-a oară pe probele harghitene, sibianul Sebastian Barbu – secondat de Bogdan Iancu – a obținut victoria ediției cu numărul 31 a Raliului Harghitei powered by Toyota – etapa de debut a Campionatului Național de Raliuri.

„Aș vrea să încep prin a le mulțimi sportivilor care ne-au onorat cu prezența și în acest an. Țin să felicit pe toată lumea pentru evoluție și rezultate, sunt încântat că Raliul Harghitei a adus – și la ediția din acest an – un număr impresionant de echipaje de TOP. De asemenea, doresc să mulțumesc și echipelor medicale ale SAJ Harghita și UPU Odorheiu Secuiesc pentru promptitudinea, profesionalismul și grija cu care au gestionat starea de sănătate a sportivilor Suliman și Badea. Am un sentiment de mulțumire dar mai ales de liniște pentru faptul că amândoi sunt în afara oricărui pericol. Nu vreau să spun momentan cum a fost sau nu raliul, las ca părerile spectatorilor, concurenților, oficialilor, presei și tuturor celorlalți implicați – să vorbească, pentru moment” – a declarat dl Ferencz Csaba, organizatorul Raliului Harghitei, cutat de autostiri.ro.

Perechea sibiană (n.r. Barbu și Iancu) a început cu dreptul etapa harghiteană, stabilind timpul de referință încă de pe Shakedown-ul de la Forțeni, unde la capătul celor aproape 3 km, Barbu și Iancu (Škoda Fabia Rally2 evo) au oprit cronometrul pentru un BEST TIME de 01m11.5s. Cei doi echipieri au continuat în același ritm și pe cea mai lungă specială a Raliului Harghitei – Bucin cu ai săi 28.7 km, unde vicecampionii absoluți ai sezonului precedent și-au trecut în cont victoria cu un avantaj de 13 secunde în fața câștigătorilor din 2022 – Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu (Porsche 997 RGT).

Aceștia din urmă le-au dat replica, venind mai rapid pe cei 11.83 km ai probei Liban, însă cu un ecart de numai 2.5s. Prima zi de concurs avea să se încheie în centrul municipiului Odorheiu Secuiesc – în fața a mii dacă nu chiar zeci de mii de fani. Toate echipajele au făcut spectacol, însă cel mai eficient parcurs s-a dovedit a fi al bulgarilor Ignat Isaev și Alexander Spirov (Škoda Fabia R5) – ambii în premieră la startul harghitean. Astfel, după trei speciale și 42.03 km cronometrați, Barbu cu Iancu conduceau formalitățile cu un avantaj de 13.6s în fața lui Tempestini și Itu, respectiv de 39.9s în fața colegilor acestora de echipă – Bogdan Marișca și Sebastian Itu (Škoda Fabia R5), reveniți la Raliul Harghitei – ultima prezență comună a celor doi fiind în 2018.

Cea de-a doua zi de concurs – sâmbătă, 6 mai i-a găsit pe Simone și Sergiu hotărâți să forțeze reducerea diferenței dintre ei și sibienii Barbu cu Iancu. Deși și-au adjudecat 6 victorii de probă specială: toate cele trei treceri pe Sânpaul, prima parcurgere a celebrei Lueta și nu în ultimul rând – ultimele două provocări ale specialei Merești, echipajul Napoca Rally Academy a fost lovit crunt de ghinion chiar pe Power Stage.

Din cauza pompei de benzină a modelului 997 RGT, Tempestini a fost nevoit să tragă ‘pe dreapta’, scăpându-l de emoții pe Barbu, care odată ajuns în stopul probei a primit cu bucurie vestea primei sale victorii harghitene. Cu al doilea timp pe Power Stage – după învingătorii raliului – Marișca și Itu au ocupat poziția secundă a clasamentului general, acolo unde au urcat și bulgarii Ignat Isaev cu Alexander Spirov, totul după ce un viraj subestimat de Andrei Gîrtofan i-a adus brașoveanului nu doar o pană de cauciuc ci și o jantă spartă.

În ceea ce privește ierarhia mașinilor cu tracțiune doar pe puntea față, frații Norbert și Francesca Maior au fost imbatabili de la început și până la ultimul control orar, bifând a doua victorie consecutivă în etapa harghiteană. Tinerii brașoveni au fost urmați de către câștigătorii – pentru al doilea an consecutiv – ai etapei harghitene la 208 R2 Cup, Cristi Sugár și Vlad Colceriu. Podiumul claselor FWD și RC4 a fost completat de Jean Tatu Jr cu Gabriel Lazăr, în timp ce frații Victor și Mihai Supuran, cu al patrulea timp, au ocupat poziția secundă a cupei monomarcă dedicată modelelor Peugeot 208 R2.

Raliul Harghitei nu a „scăpat” nici în acest an de accidente, însă trebuie să înțelegem că și acest aspect face parte din regula jocului. Reis Suliman și Rareș Badea au fost protagoniștii unei ieșiri violente în decor, soldată – din fericire – doar cu pagube materiale, întrucât deși au acuzat dureri, ambii membri ai echipajului au fost externați de Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal de Urgență Odorheiu Secuiesc, acolo unde cei doi au fost transportați pentru investigații amănunțite, sub coordonarea organizatorului și mai ales a medicului raliului (n.r. Dr. Iván Domokos).

Ghinionul unora a fost norocul altora, fapt pentru care Sebastian Scîrlet și Andrei Mitrașcă și-au adjudecat victoria clasei RC5 dar și a cupei Clio Rally5 Challenge România, ambele podiumuri fiind completate – identic – de Bogdan Gheorghiu cu Andrei Brezoszki respectiv de Samuil Mircea și Călin Maier.

Un duo brașoveano-harghitean a urcat pe cea mai înaltă treaptă a clasei RC5N, Antal Bíró și Tamás Sprencz fiind urmați pe podium de câștigătorii Swift Cup ai etapei harghitene – Alexandru Cazacu si George Marcu, respectiv de „urmăritorii” acestora – Eduard Crințoiu și Andrei Pădure, în timp ce Mircea Crișan și Florin Vălenaș au completat atât podiumul Swift Cup cât și pe cel al debutanților aceleiași cupe. Cu un loc 4 la clasa mai sus menționată, Matei Ghiban și Octavian Bostan au pășit cu dreptul în Cupa Dacia, câștigând prima etapă în fața brașovenilor Lucian Pop și Florin Durche, ultima treaptă a podiumului revenindu-le lui Alexandru Herșcovici și Traian Arsenescu.

Deși victoriile de probă au fost împărțite în mod egal în cazul clasei RC2N, victoria etapei harghitene a mers în dreptul soților Răzvan și Manuela Trișnevschi, urmați de Bogdan Talașman cu Laurențiu Mandu, în timp ce ieșeanul Răzvan Nechifor – secondat de experimentatul Dorin Pulpea, a completat podiumul. În cazul ierarhiei similare, dar dedicate automobilelor fără restricții de putere – NAT11 – Cătălin Ienășel și Adrian Diaconescu au debutat cu victorie în primul eșalon al CNRB cu al lor superb Toyota GR-Four Yaris, brașovenii fiind urmați pe podium de eroii locali Moczas Csaba József și Székely Zsolt Dénes, respectiv de clujenii Bogdan Moldovan cu Sergiu Rogozan.

Odorheiul Secuiesc a avut motive să sărbătorească și grație unei victorii importante, obținută de o altă pereche locală – Jakab Attila și Mag Levente formând cel mai rapid echipaj al clasei NAT12, urmați pe podium de Ionuț Șimon cu Mihail Verdeș respectiv de invitații din Ungaria – Kristóf Czézinger și navigatorul său originar din Odorheiu Secuiesc – Attila Nagy. Aceștia din urmă s-au impus în clasamentul automobilelor cu propulsie, într-un podium ocupat exclusiv de modele Lada la volanul cărora s-au aflat István Pazsitka cu Miklós Gyabronka – pe poziția secundă, și Gábor Nagy cu Gábor Devecseri pe a treia treaptă.

Cristi Sugár și Vlad Colceriu s-au impus și la Juniori, în timp ce bulgarii Aleksandr Tomov cu Yavor Brankov și-au adjudecat supremația în ierarhia Debutanților, la prima lor participare într-o etapă din România.

Totodată, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri pentru vehicule istorice s-a încheiat cu victoria lui Cătălin Ghigea și a copilotului său Călin Fărăgău – învingători și la I1, urmați de Dorin Alexandrescu cu Andrei Moțescu, respectiv Botond Balázs și Ștefan Barkoczi – aceștia din urmă bifând astfel nu doar prima etapă comună încheiată cu bine, ci și prima lor clasare pe podium, dar și victoria clasei I2. Singuri la I3, Aurel Balea și Aurelian Măluțan au încheiat cu bine prima etapă la bordul modelului Ford Escort RS, o mașină de suflet pentru organizatorul Ferencz Csaba, fiind mașina cu care acesta a concurat în prima parte a anilor 2000.

La primul sezon sub noua denumire – Trofeul Rally2 a fost cucerit în etapa harghiteană de Florian Nițurad cu Mihai Popa – câștigători și ai clasei A2, în timp ce soții Adrian și Angela Tehei s-au impus – pentru prima oară la clasă A1.

Raliul Harghitei powered by Toyota 2023 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Maxx Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv prin sprijinul Consiliului Județean Harghita și al Consiliului Local și Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Clubului Sportiv Municipal Odorheiu Secuiesc, Direcției Județene de Sport Harghita.Partener oficial: Toyota Harghita prin reprezentantul local Euro Car Trading.

Parteneri: Eurato, HaiBike by KeroBike, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Benedek, Restaurant Sebelin, E-Quad, All Colors, Csíkisör, Csíki Csipsz, Piktor Shop, Berdia, Woodchink, S.Bau – APJM, Hotel Târnava, Viking – Facility Services, Tip-Autoimpex, Kala2, Ademo Renovatie, Euro Ecologic, Merkúr, ePulse, Computer Print, Homoródalmás, Tundra Service, All colors, General Road Service, Levigum, Memories, Pavajele.ro, Odorest.

Parteneri media: Székelyhon, Star Radio, WebGurus, Hargitanépe, KissFM, RallyMax, Autorally, RallyPhoto.ro, Erdély Sport, Presztizssport, Udvarhelyi Hírportál, Cool Media Advertising.

Evenimentul s-a desfășurat în conformitate cu toate avizele și aprobările emise de autorități, prin sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al Județului Harghita, Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Rutier, Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, SDN Harghita – subsidiară Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Consiliului Local și Primăriei comunei Lueta, Consiliului Local și Primăriei comunei Mărtiniș și Consiliului Local și Primăriei comunei Feliceni.

Credit foto: Flavius Croitoriu

SursaȘ: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,334FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,500AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri