spot_img

Trofeul Iași 2021 – Finala Campionatului Național de Îndemânare Auto și Super Slalom. Cea mai spectaculoasă etapă a sezonului competițional 2021!

Pentru al doilea an consecutiv, Trofeul Iași, se dovedește a fi cea mai frumoasă etapă a Campionatului Național de Îndemânare Auto (CNIA) și Campionatului Național de Super Slalom CNSS).

În condiții demne de invidiat, pe o vreme superbă, cu un asfalt impecabil și un traseu foarte tehnic, în plin centrul Iașului, spectatorii ieșeni au asistat la o întrecere automobilistică de zile mari. Piloții s-au luptat până in ultimul moment să obțină un timp cât mai bun, un parcurs fără greșeală, rezultatele fiind cele mai importante din acest an pentru stabilirea clasamentului anual CNIA-CNSS.   Totul s-a desfășurat la limita de aderență, cu un control dificil al stabilității mașinilor de concurs la viteze amețitoare, de multe ori cu pierderea controlului, răsuciri și jaloane deplasate sau răsturnate. A fost o selecție dificilă, cei care au obținut pozițiile cele mai bune, fiind cei cu nervi de oțel, cu mașini foarte bine pregătite și foarte talentați în arta pilotajului auto.

Concursul, aflat în al unsprezecelea an, desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), a numărat peste o sută de starturi în cadrul unei singure manse, în creștere cu 30% față de etapa de anul trecut de la Iași.

Asociația GT Auto Club Sportiv și partenerul local, AutoArt, alături de arbitri licențiați de către FRAS, au gestionat foarte eficient  timpul,  având permanent câte două mașini pe traseu, programul fiind respectat la minut.

Pentru cea mai dorită poziție în clasament, campionul sezonului competițional 2021 al CNSS, lupta a fost cea mai spectaculoasă, cu numeroase schimbări de situație. Deși au fost mai mulți piloți cu șanse reale de a obține cel mai bun timp al zilei, în final, cel care a dominat clasamentul Open-Trofeul Iași, a fost bucureșteanul Vlad Soare, cu Toyota MR2, în acest fel devenind și Campionul CNSS 2021.

În clasamentul Open al etapei, s-au remarcat și bucureștenii Mihai Mateescu, cu Opel Tigra, cel care a obținut poziția a doua și Ciprian Cherciu, locul trei, cu o superbă mașină electrică, Tesla Model 3 Stealth.

Pentru CNIA, surpriza în clasamentul Open al etapei, a fost giurgiuveanul Răzvan Despa, cu Honda Civic, cel care in final a obținut locul întâi în luptă directă cu frații Oancea din Galați. Astfel, George Oancea, cu Suzuki Swift Sport, principalul favorit al întrecerii s-a clasat pe doi, pozitia a treia revenindu-I lui Cristian Ioan Oancea, cu Citroen C2 VTS.

Cu toate acestea, în clasamentul anual CNIA, în urma punctelor acumulate în cele șapte etape, clasamentul este:

1. George Oancea, 2. Răzvan Despa, 3. Cristian Ioan Oancea.

În ambele campionate, CNIA-CNSS, lupta a fost foarte strânsă și spectaculoasă, publicul ieșean, în număr mare, a avut parte de un spectacol de zile mari, aceștia susținând piloții participanți, din Iași și cei veniți din toată țara.

De remarcat prezența piloților participanți cu mașini electrice, aceștia asigurând nu mai puțin de nouă starturi.

Câștigătorii pe grupe ai etapei, CNIA:

 D1-Adrian Oprea, D2-Răzvan Despa, D3- Cristian Ioan Oancea

 J1- Stefanos Ladopoulos, J2-Avy Talpalariu

S- Răzvan Despa

Femina-Ramona Maxim

Câștigătorii pe grupe ai etapei, CNSS:

A1-Daniel Crăciun, A2-Stan Adiel, A3-Andrei Tabarcea, A4-Mihai Mateescu, A5-Dorin Șerban

J1-Filip Mateescu, J2-Radu Tamaș

E1-Marian Andrei, E2-Ciprian Cherciu

M-Vlad Soare

Femina: Anca Raluca Grigorescu

Într-o atmosferă plină de veselie, premierea a pornit pe lumină și s-a terminat pe înserate, la lumina stâlpilor de iluminat din superba esplanadă a Palatului Culturii din Iași. Etapa încheie un sezon competițional plin de surprize și cu o creștere impresionantă a nivelului prestațiilor și a investițiilor piloților în mașinile de concurs. Numarul semnificativ mai mare al participanților ne inspiră să continuăm să sporim calitatea organizatorică și să găsim soluții pentru etape tot mai atractive, mai spectaculoase și mai folositoare pasionaților de automobilism.

Mulțumim gazdei, Primăriei Iași, IGSU, Jandarmeriei, Poliției Locale și Rutiere Iași; partenerilor – Federația Română de Automobilism Sportiv, partenerului local AutoArt, partenerilor media, Kiss FM, AutoExpert, AutoȘtiri; sponsorilor locali – Safewheels, Mag automobiles; sponsorilor noștri tradiționali – Vianor, Angelli, Tegee International, Omega Motorsport, Metabond, Repsol; precum și piloților, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitate.

Sursa: comunicat remis autostiri.ro             

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,582FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri