spot_img

Trei întrebări pentru… António Félix da Costa

DTM: Week-end perfect pentru BMW Motorsport la Zandvoort

Piloţii BMW au obţinut un rezultat remarcabil pentru echipă în cel de-al patrulea week-end de cursă din sezonul DTM 2015, care a avut loc la Zandvoort (Olanda). Toate cele şase locuri de pe podium au revenit piloţilor unor modele BMW M4 DTM. Marco Wittmann (Germania) şi António Félix da Costa (Portugalia) au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după a şaptea, respectiv a opta cursă. Iniţial, duminică dimineaţă, Félix da Costa a obţinut primul său pole position în DTM, pe care l-a transformat în victorie şi a devenit primul pilot portughez ce se impune într-o etapă din DTM.

Trei întrebări pentru… António Félix da Costa

António, ai fost omul week-endului la Zandvoort, cu un pole position, o victorie şi un loc secund. Ce înseamnă acest succes pentru tine?
António Félix da Costa: Este un sentiment fantastic. Când am venit în DTM, acum un an şi jumătate, totul a părut uşor. Maşina era superbă, BMW era foarte puternică, iar eu am reuşit să mă strecor în partea din faţă a plutonului încă de la primele curse. Cu toate acestea, am avut câteva probleme ulterior. Brusc, am început să am dificultăţi în a găsi echilibrul perfect al maşinii, ceea ce a însemnat că nu am putut să arăt BMW şi DTM de ceea ce eram capabil. A doua jumătate a sezonului 2014 a fost foarte dificilă. În iarnă am făcut un pas uriaş şi am analizat în detaliu situaţia mea. După câteva probleme cu care s-au confruntat toate modelele BMW la începutul sezonului, totul a început să fie altfel aici, la Zandvoort – şi sunt pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Categoric, sunt mândru de această reuşită.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat de-a lungul ultimelor luni?
Félix da Costa: Duelurile în pluton şi numeroasele curse dificile m-au făcut, în general, un pilot mai bun pentru DTM. Trebuie să câştigi experienţă pentru a fi puternic când avansezi. În acelaşi timp, nu m-am îndoit niciodată că pot fi lider şi să câştig curse dacă totul funcţionează perfect. Aşa am ajuns la acest moment, mi-am respectat promisiunea şi am dovedit că pot câştiga.

Acum ţi-a câştigat locul în luna poveste de succes a BMW Team Schnitzer…
Félix da Costa: Acest lucru înseamnă enorm pentru mine. Este incredibil să cunoşti succesul cu o echipă atât de experimentată şi renumită – şi cu un director de echipă fantastic precum Charly Lamm. Atunci când ajung la Freilassing, mă uit fascinat la trofee şi la numeroasele poveşti care se ascund în spatele lor. Acum sunt o parte din această poveste de succes.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,302FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri