Alex Filip și Bogdan Iancu vor lua startul la Transilvania Rally, etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri, ca parte a pregătirii pentru Barum Czech Rally Zlin, competiție în Campionatul European.
În acest weekend, Alex Filip și Bogdan Iancu vor lua startul la Transilvania Rally, prima lor prezență la o etapă din România, după Sibiu Rally Challenge 2014. Echipajul cu numarul 79 se va alinia la start în etapa clujeană ca parte a pregătirii pentru competiția din Cehia. “Am fost și anul trecut la Barum Czech Rally Zlin și pentru a avea o șansă la un rezultat bun trebuie să fim pregătiți. Tocmai de aceea am inclus această etapă din calendarul intern în programul nostru, cu atât mai mult cu cât Transilvania Rally este o etapă extrem de populară în rândul publicului”, a spus Alex Filip, citat de Autostiri.ro, care va concura cu modelul Renault Clio R3 Maxi, preparat de Colina Motorsport.
Chiar dacă regulamentul competiției interne este puțin diferit față de cel din Campionatul European, Alex Filip și Bogdan Iancu vor parcurge specialele doar de două ori in timpul sesiunii de recunoaștere și vor folosi pneuri Michelin similare cu cele din competiția
europeană, care sunt mai lente decât cele încă permise în Campionatul Național. “Fiind o etapă de pregătire pentru noi este important să mergem în aceleași condiții ca în ERC. Chiar dacă nu suntem implicați în lupta pentru titlu la nivel național, vom face spectacol și sper să obținem un rezultat bun alături de colegii din cadrul BCR Leasing Rally Team”, a continuat Alex Filip, citat de Autostiri.ro.
Începând cu Transilvania Rally, Alex Filip și Bogdan Iancu vor utiliza în mașina de curse noua soluție Wi-Fi on board oferită de Orange, care îți creează propriul tău hotspot 4G în interiorul mașinii. Pasagerii pot fi toți online, în același timp, și informațiile de care ai nevoie sunt la îndemână pe internet, chiar dacă ești în mișcare.“Viteza este un factor decisiv în competițiile din lumea sporturilor cu motor, iar
informațiile din timpul cursei ne pot ajuta. Conexiunea la internet ne oferă informații în timp real despre ceea ce fac adversarii noștri și în același timp putem ține legătura cu echipa tehnică. Gălăgia din mașina de curse este foarte mare și este greu să ne auzim cu echipa tehnică. De aceea comunicarea prin intermediul rețelei Orange 4G este o alternativă foarte eficientă”, a spus și Bogdan Iancu, copilotul echipajului 79, citat de Autostiri.ro.
Transilvania Rally se va desfășura în perioada 17 – 18 iulie, pe drumurile de asfalt din județul Cluj. Lungimea totală a raliului este de 451,7 kilometri, dintre care 122 de kilometri sunt împărțiți în 11 probe speciale. Startul se va da vineri la ora 15:30, iar sosirea este programată sâmbătă, 18 iulie, la ora 17:45 la Polus Center.
Alex Filip si Bogdan Iancu sunt susținuți in 2015 de Orange, Renault, Rombat Batteries, Michelin, BCR Leasing, si Mobil 1 prin Star Lubricants si de partenerii tehnici – sportsbusiness.ro, TopGear Romania, Colina Motorsport,PowerBar, Felt bicycles, Hotel Hilton Sibiu, Ludicass Traduceri si Automobil Clubul Român.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro





