spot_img

Simone Tempestini a scris istorie la Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA, obținând al 8-lea titlu de campion național absolut

O nouă ediție de succes a Raliului Clujului Star Lubricants powered by PMA s-a consumat la finele săptămânii precedente, victoria absolută a ultimei etape de asfalt din acest sezon fiind adjudecată de Simone Tempestini (secondat de Sergiu-Sebastian Itu) – care ajunge astfel la 8 titluri de campion național absolut al României!

125,51 de kilometri de probă specială i-a așteptat pe sportivii Campionatului Național de Raliuri „Betano” în cele două zile de concurs scurse pe specialele Făget, Măguri Răcătău, Dângău, Valea Fericirii, Dealu Botii și desigur, Super Supeciala de sâmbătă seara de la Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative din Cluj-Napoca. Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu au început în forță etapa de care aveau nevoie pentru a-și asigura un nou titlu de campioni, dominând cea mai mare parte a zilei de sâmbătă pentru a se instala la conducerea provizorie cu un avantaj de 39 de secunde. Cei doi echipieri au fost urmați pe poziția secundă de sibienii Sebastian Barbu cu Bogdan Iancu, a treia treaptă provizorie revenindu-le clujenilor Bogdan Marișca și Sebastian Itu. TOP5-ul primei zile avea să fie completat de Andrei Gîrtofan/Doru Vraja respectiv liderii categoriei două roți motrice dar și a Campionatului European de Juniori – Norbert cu Francesca Maior.

Deși le-au dat emoții celor ce îi urmăreau cu sufletul la gură, pornind cu ușoară întârziere pe Power Stage-ul „Dealu Botii 2”, aceiași Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu au încheiat ziua secundă și implicit ultima cu un triumf dominant, câștigând Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA pentru al doilea an consecutiv, și pentru a patra oară în această formulă (n.r. a 6-a victorie pentru Tempestini la Cluj). O problemă tehnică i-a privat pe Sebastian Barbu și Bogdan Iancu de un loc pe podiumul absolut, astfel că, în fața acestora au trecut brașovenii Andrei Gîrtofan și Doru Vraja respectiv frații Norbert cu Francesca Maior – în ordinea enumerării.

Prin victoria de la Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA, Simone și Sergiu și-au asigurat și primul titlu național pe asfalt, precum și victoria anuală a categoriei dedicate automobilelor cu propulsie. Campioni matematici încă de la etapa precedentă, Norbert și Francesca Maior nu au lăsat garda jos făcându-și încălzirea pentru ultima etapă europeană programată la sfârșitul acestei săptămâni, câștigând categoria automobilelor cu două roți motrice precum și cea a clasei RC4. Tinerii sportivi au fost urmați în ambele ierarhii de rivalii din europeanul pentru juniori – italienii Roberto Dapra și Luca Guglielmetti, în timp ce Cristi Sugár și Vlad Colceriu au completat podiumurile ambelor clasamente mai sus menționate. Deși italienii anterior amintiți s-au impus la Juniori, prezența lor cu licență One Event a făcut ca urmăritorii lor direcți – Sugár și Colceriu – să cucerească atât titlul național al acestei clase, cât și pe cel al 208 R2 Cup.

La prima participare din acest sezon cu Eduard Zamfirache în dreapta sa, tânărul moineștean Sebastian Scîrlet a demonstrat că toate victoriile din acest an nu sunt o simplă întâmplare și – la sezonul de acomodare cu modelul Renault Clio Rally5 – s-a impus fără emoții în clasamentele RC5 și Clio Rally5 Challenge România – cucerind titlul național al cupei monomarcă cu o etapă înainte de final, totul după ce își asigurare titulatura de campion al clasei în urma etapei anterioare. De cealaltă parte, Paul Popa și Tudor Mârza s-au distrat pe probele clujene, obținând un nou triumf în cadrul RC5N și Swift Cup, ceea ce înseamnă că în ultima etapă au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a putea fi declarați campioni. La Cupa Dacia, victoria le-a revenit italienilor Tommaso Sandrin și Maurizio Barone.

Clasamentele grupei H (anume NAT11 și NAT12) au suferit pierderi din pricina abandonurilor, singurul echipaj ce a reușit să ajungă la final fiind format din Alexandru Cornea și Ruxandra Mârza-Lechințan. În pofida unui moment mai puțin plăcut la testele oficiale de la Stolna din ziua de vineri, Șerban Badea și Alina Bianca Pop au încheiat cu bine a doua etapă – și nu orișicum – ci prin victorie la Debutanți. Supremația grupei N le-a revenit argeșenilor Vali Porcișteanu și Dan Dobre.

Florian Nițurad și Mihai Popa s-au impus în clasamentul general al Trofeului Rally Start (fost CN Rally2), obținând astfel și titlul național al acestui trofeu. Cei doi și-au adjudecat și victoria clasei A2 – unde de asemenea devin campioni, în timp ce soții Adrian cu Angela Tehei se impun pe teren propriu la clasa A1, bifând titlul național dpdv matematic. Deși sistemele electronice le-au jucat feste – din nou – Alexandra Teslovan și Vlad Terzi au terminat cu bine etapa clujeană în cadrul Trofeului Rally Start pentru Juniori, devenind campioni la primul sezon în naționalul de raliuri al României.

Cătălin-Cedric Ghigea și Călin Fărăgău au avut parte de-o etapă foarte bună în Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA, câștigând detașat în clasamentul general al automobilelor istorice, fiind urmați pe podium de clujenii Lőrincz Borbély și Marcel Chinces, respectiv de târgumureșenii Levente Kovács și Alexandru Neumann. Pentru aceștia, sezonul se încheie în această săptămână cu Rally Hungary.

Raliul Clujului Star Lubricants 2023 este organizat de C.S. Savu Racing din Cluj-Napoca și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Agentiei Nationale pentru Sport, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Brigada Rutieră Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Serviciului Public Judeṭean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: Star Lubricants – distribuitor autorizat al produselor Mobil 1, Toyota Cluj, CELOT, PMA Invest, VIVO! Cluj-Napoca.

Parteneri: CERT Transilvania, Safetycar.ro, Cluj Arena, Gerovital, Engels Bistro, Coca-Cola, A 24, Cricova.

Parteneri media: Prima Sport, ViaClujTV, Radio Romania Cluj,  Făclia, RallyMax, Autoştiri.ro, Autorally, FanRally.ro, GP24.ro, 24auto.ro, Autodriven.ro.

Credit foto: Mihnea Tatu

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,346FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,380AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri