spot_img

Restricţii de circulaţie în weekend intre Râşnov şi Poiana Braşov

Cu ocazia desfășurării Trofeului Serus, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2017, circulația rutieră va fi restricționata pe drumul ce leagă orașul Râșnov de stațiunea Poiana Brașov.

Traficul rutier va fi restricționat pe DN1E, sectorul km17 (Poiana Brașov) – km22 (Râșnov) astfel:

– sâmbătă, 29 aprilie 2017 – în intervalul orar 08:00 – 20:00
– duminică, 30 aprilie 2017 – în intervalul orar 08:00 – 20:00

Traseul Trofeului Serus are o lungime de 4 km, diferenţa de altitudine dintre start şi sosire fiind de 239 de metri. Sâmbătă, 29 aprilie, sunt programate 3 runde de recunoaşteri şi trei manşe de antrenamente cronometrate, în urma cărora se va stabili ordinea de start în concursul de a doua zi.

Dimineaţa zilei de duminică, 30 aprilie, include încă două runde de recunoaşteri, urmând ca Trofeul Serus să fie decernat după cele două manşe de concurs programate să înceapă la 13:00, respectiv, 16:00.

Parteneri principali ai evenimentului sunt Serus, dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, şi Total România. Partenerii evenimentului: Pro-X, Silnef Security, Zizin – Ape Minerale Naturale, Olmedo şi Cyclon Motorsport. În mod tradiţional, Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali.

Trofeul Râşnov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Parteneri media: autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi.

Foto: Rally Cow

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,301FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri