Răsturnări spectaculoase de situație în clasamentul open – Cupa CTPark

| 14 iulie 2021 | 0 Comments

Campionatul Național de Îndemanare Auto și Campionatul Național de Super Slalom – Etapa a IV-a 2021        

Ca și în anii trecuți, Cupa CTPark rămâne un eveniment de referință în evoluția celor două întreceri automobilistice, Campionatul Național de Îndemanare Auto (CNIA) și Campionatul Național de Super Slalom (CNSS).

Gazda evenimentului, CTP Invest, cel mai mare dezvoltator de parcuri logistice si industriale, ne-a pus la dispoziție un spațiu generos cu toate utilitățile necesare piloților și organizatorilor, cu implicare efectivă în organizare și transmisiunea live.

Pe o vreme caniculară, piloții celor două campionate au dat un nou test al măiestriei în arta pilotajului, pe un traseu greu, tehnic, cu multe răsturnări spectaculoase de situație în ierarhia clasamentelor pe grupe, clase, open și echipe.

Cea mai disputată luptă în clasamentul Open la CNSS a avut loc între Vlad Soare, Șerban Dorin, Alexandru Ionescu, Mihai Șurubariu și Filip Mateescu (un junior foarte talentat de numai 15 ani), toți fiind la o distanță de sub o secundă. Deși învingător se anunța Dorin Șerban, cu timpul de 00:42:34, Vlad Soare a avut o revenire spectaculoasă în ultima manșă la grupa M, cu un timp bombă de 00:41:95, care l-a propulsat pe prima poziție.

Clasamentul open: locul 1: Vlad Soare (00:41:95), 2: Dorin Șerban (00:42:34), 3: Alexandru Ionescu (00:42:39)

Câștigătorii pe grupe ai CNSS: A1: Răzvan Keszek, A2: Mihai Costescu, A3: Alexandru Ionescu, A4: Mihai Șurubariu, A5: Vlad Soare, Juniori 1 (14-16 ani): Filip Mateescu, Juniori 2 (16-18 ani): Radu Tamaș, Electrice 1: Horia Gheorghe, Modificate: Vlad Soare, Femina: Monica Andra Popescu.

Echipe: locul 1: AMI RACING, locul 2: MOTOR SPORT CLUB BRAILA, locul 3: JUNIOR MOTORSPORT CNSS     

În clasamentul open al CNIA, George-Traian Oancea câștigă locul 1, cu timpul de 00:50:06, urmat la mai puțin de o secundă, de fratele lui, Cristian-Ioan Oancea, cu timpul de 00:50:81, și pe locul 3 de Răzvan Despa, cu 00:51:40. Toți trei și-au consolidat astfel poziția în aceeași ordine și în clasamentul open anual.

Câștigătorii pe grupe ai CNIA:

D1: Daniel Lucian-Neagu, D2: Cristian-Ioan Oancea, D3: George-Traian Oancea, Juniori 1 (8-11 ani): Bogdan Sălcudean, Juniori 2 (11-14 ani): Teodor-Matei Morăruș, Sprint: George-Traian Oancea, Femina: Ramona Maxim.

Echipe: locul 1: GCO MOTORSPORT, locul 2: JUNIOR MOTORSPORT CNIA.     

Nivelul prestației juniorilor a crescut semnificativ de la o etapă la alta. Totodată, nivelul general al evoluțiilor la CNIA (care se adresează piloților debutanți) și la CNSS (care se adresează piloților experimentați) este într-un progress continuu, de apreciat fiind și consecvența participării, fiecare etapă având peste 140 de starturi. La Cupa CTPark, au fost câte 150 de starturi în fiecare manșă: antrenamente, concurs 1 și concurs 2. Deși în total au avut loc 450 de starturi, programul a fost respectat la minut, atât datorită echipelor de arbitri din Câmpulung și Buzău, cât și cronometrării impecabile realizate de Onest Timing.

Mulțumim gazdei CTP Invest, IGSU, partenerilor: Federației Române de Automobilism Sportiv, partenerilor MEDIA: Kiss FM, AutoExpert, AutoStiri, și sponsorilor noștri: Angelli, Vianor, Tegee International, Omega Motorsport, Metabond, Repsol, Evos Team, precum și piloților, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitatea noastră.

Credit foto: Ilie-Marius Boboaca

Sursa: comunicat remis autostiri.ro    

 


Tags: , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Battlecross X31: cea mai nouă anvelopă motocross Bridgestone oferă motocicliștilor tracțiune și aderență uimitoare, precum și stabilitate și autonomie sporite

Anvelopa Motocross Bridgestone Battlecross X31 le permite motocicliștilor să-și intensifice jocul pe teren accidentat.Bridgestone Battlecross X31 aplică cele mai noi...

Închide