spot_img

Rally Bulgaria, o nouă provocare pe asfalt

Sebastian Barbu - Sergiu Itu - Mitsubishi Lancer EVO X R4
Sebastian Barbu – Sergiu Itu – Mitsubishi Lancer EVO X R4

După locul secund din Raliul Aradului, etapă care a contat în European Rally Trophy, Sebastian Barbu și Sergiu Itu au decis să mai participe la cel puțin încă o etapă din acest campionat. În acest weekend, cei doi vor lua startul în Rally Bulgaria, etapa a șasea din ERT.

Sebastian Barbu si Sergiu Itu vor lua startul, în acest weekend, în Rally Bulgaria, etapa a șasea din European Rally Trophy. „După locul secund obținut la Arad, am decis să mai participăm la cel puțin o etapă din acest campionat. Ținând cont că este mai aproape de noi, am ales Rally Bulgaria, o etapă pe asfalt care se anunță foarte, foarte interesantă”, a spus Sebastian Barbu, citat de Autostiri.ro.

Programată în perioada 18 – 20 iulie, Raliul Bulgariei folosește și o parte din probele incluse în etapa de Campionat Mondial din 2010. În total sunt programate 14 probe speciale cu o lungime totală de aproape 200 kilometri.Vineri, 18 iulie, începând cu ora 19:30 este programat statul festiv, iar sâmbătă, 19 iulie, este ziua cea mai lungă cu 12 probe speciale și 121,98 km de parcurs. Duminică, 20 iulie, mai sunt programate ultimele șase probe speciale cu o lungime de 71,64 km.

„Cu siguranță va fi un raliu interesant, iar pentru noi este încă un test util de acomodare cu noua mașină pe asfalt. Pe macadam îmi place din ce în ce mai mult, dar am nevoie să parcurg kilometri, în regim de cursă, și pe asfalt”, a spus Sebastian Barbu, citat de Autostiri.ro. În competiția internă, Sebastian Barbu și Sergiu Itu nu vor lua startul în Raliul Moldovei și vor reveni în campionat la Raliul Iașului (5 – 6 septembrie). ”

Voi pleca într-un cantonament cu fratele meu Alex Barbu și nu voi putea participa în etapa următoare din România, dar cu siguranță până în septembrie vor mai apărea și alte provocări în programul nostru”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

Echipajul Sebastia Barbu/Sergiu Itu este susținut în sezonul 2014 de partenerii: Colina Motorsport, Mobil 1, Pirelli, Loctite, Schuster & Co Ecologic, Porfessional Broker si Print Sibiu.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Credit foto: RallylZoom.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,563FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri