spot_img

Raliul Perla Harghitei 2018: Simone Tempestini cel mai rapid la shakedown

  • Antrenament util înaintea startului etapei a 5-a a CNR Dunlop 2018
  • Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, președinte al Federației Române de Ciclism, copilot la shakedown pentru Simone Tempestini
  • Simone cel mai rapid, Titi Aur cele mai multe treceri de antrenament

Cele 83 de echipaje prezente la startul Raliului Perla Harghitei, etapa a cincea a Campionatului Național de Raliuri- Dunlop 2018, Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice și Campionatuș Național Rally 2, au efectuat în această dimineață sesiunea de antrenamente libere – shakedown – necesară adaptării regaljelor mașinilor la nivelul de aderență și condițiile de concurs ale acetui raliu.

Raliul a început însă ieri, 12 iulie, când timp de trei ore echipajele au defilat prin fața numerosului public din Odorheiu Secuiesc care a a avut răbdarea să-i aplaudepe toți concurenții, în ciuda ploii care a căzut aproape neîntrerupt.

Majoritatea celor prezenți s-au arătat încântați că se află aici, unii dintre piloți fiind pentru a 26-a oară prezenți la acest raliu de tradiție al Campionatului Național.

Din delacarațiile principalilor protagoniști reiese faptul că raliul, în această configurație, este unul foarte rapid, cu un traseu care nu permite greșeli, fiind de așteptat o luptă nu doar spectaculoasă dar și strânsă pentru prima poziție. Există însă și o incertitudine legată de starea vremii, ploaia fiind un factor care poate încurca unele socoteli.

Shakedow-ul care s-a desfășurat însă în condiții ideale în această dimineață a fost un bun barometru pentru determinarea cu care se va pilota în acest raliu. Simone Tempestini a stabilit timpul de referință 1.20.8m reușit în a cincea trecere, în timp ce Titi Aur, revenit anul acesta în campionat după o absență de 7 ani este într-o permanentă luptă de adaptare cu noua sa mașină Fabia R5, cu care a efectuat numai puțin de 8 treceri cronometrate, reușind să coboare peste șapte secunde.

Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, cvintuplu campion mondial și Președinte al Federației Române de Ciclism s-a aflat azi în dreapta lui Simone Tempestini, campion mondial de raliuri WRC Junior și dublu campion național de raliuri, la una dintre urcările de antrenament:

„Incredibil, am avut niște trăiri foarte intense. Faptul că la un moment dat am crezut că zburăm afară, dar mă gândeam că zboară și el, așa că m-am gândit că o să aibă grijă de el și am căpătat încredere. A fost super. Aceste mașini și piloții sunt la un nivel extraordinar. Aici, viteza este alta, dar nu am fost speriat de ce se întâmplă, am avut încredere. Am trăit această experiență din perspectiva unui sportiv.

Voi concura în curând în Italia la o etapă de campionat mondial, am înțeles că Simo este din Treviso. Pentru mine Campionatul Mondial este foarte important, sunt puncte valoroase pentru calificarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo și mi-aș dori să urc pe podium. Sunt foarte mândru, devin din ce în ce mai bun de la un an la altul, mai experimentat și mai puternic. Am un an foarte bun și abia aștept să concurez cu cei mai buni și cei mai tineri” a declarat vizibil emoționat Eduard Novak, citat de autostiri.ro.

La finalul sesiunii de shakedown derulată fără încidente majore, cu excepția unei singure incursiuni în decor a lui Ralul Badiu, lider al Cupei Suzuki și al Clasei 9, soldată cu avarierea ușoară a mașinii sale Suzuki Swift Sport, piloții se arătau preocupați de starea vremii prin prisma alegerii pneurilor pentru cele două probe speciale de azi, Bucin de 29km, respectiv Liban de 11,8 km.

Majoritatea însă așteaptă cu mare interes superspeciala „Arpad Dietrich” din centrul orașului și care va începe de la ora 19.00. Dintre protagoniști atât Vali Porcișteanu, un specialist al acestor probe, cât și Titi Aur au declarat că își doresc victoria pe această probă.

Declarații după shakedown:

Simone Tempestini: „Shakedown-ul a fost scurt și de mare viteză. Potrivit pentru a-i da pe invitați. Am avut emoții plăcute. Este unul dintre cele mai autentice shakedown-uri cu care poți impresiona persoanele care se urcă în dreapta fiind foarte rapid și cu multe vârfuri de pantă și viraje mascate. Set-ul a fost confirmat. Am același set-up identic ca și la Cluj și acum urmează să mergem pe probele importante de azi. Vom face o alegere mai optimistă azi, vom pleca cu cea mai tare compoziție.Vom face ce știm mai bine”

Vali Porcișteanu: „Am parcurs trei treceri la shakedown, într-un ritm nu foarte alert, fără dictare și doar cu invitați. M-am reacomodat cu mașina pe asfalt și suntem pregătiți pentru primele probe ale raliului! Anvelopele fac întotdeauna diferența, dar cred că azi nu vom avea probleme în alegerea lor, cred că vom porni toți pe varianta de duritate medie.”

Titi Aur:Rămân la aceeași părere, macadamul rămâne preferatul meu. Sper să ne apropiem mai mult de timpii celor din față, facem progrese. Este însă un raliu frumos. Chiar dacă plouă nu mă aștept la o mocănească, iar dacă ne prinde o torențială aceasta va fi pe 2-3 km, astfel că vom porni pe slick-uri medii sau tari, pentru că uzura este mare și se pot supraîncălzi. Chiar dacă la shakedown am încercat mai multe compoziții, pe probe voi porni cu cele tari.

Nu sunt prea mult variante iar ceea ce se va întâmpla va fi pentru toată lumea, cum ne va fi norocul. Voi ataca pe toate probele, voi încerca să merg maxim pe toate probele, dar îmi doresc victoria pe superspecială. În rest vreau să ajung să exploatez mașina cât mai corect, dar până când vom ajunge la ritmul pe care îl dorim nu va fi ușor.”

Dan Gîrtofan: „Am avut un ritm bun la shakedown. O să atacăm de la început, proba lungă poate face diferența. Dacă plouă nu e bine.”

Ajuns le ediția cu numărul 26, Raliul Perla Harghitei se desfășoară în actuala configurație, cu cartierul general în municipiul Odorheiu Secuiesc, de cinci ani, 2018 fiind al treilea an de când suprafața de concurs este de asfalt, precedentele 23 de ediții fiind derulate pe drumuri de munte, de pământ. Pentru anul acesta organizatorii au pregătit un traseu de 416km, dintre care 122km fiind reprezentați de lungimea celor 12 probe de clasament derulate pe parcursul a două zile. Singura noutate față de ediția precedentă este reconfigurarea probei SuperSpeciale „Arpad Dietrich” care se desfășoară vineri de la ora 19.00 în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Rezultate shakedown top 5:

Simone Tempestini Citroen C3 R5 1.20,8m
Dan Gîrtofan Skoda Fabia R5 1.22,0m
Bogdan Marișca Ford Fiesta R5 1.24,4m
Alexandru Pițigoi Porsche 911GT3 1.24,7m
Vali Porcișteanu Skoda Fabia R5 1.25,0m

Credit Foto: Attila Balazs

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri