Raliul Moldovei – Dan Gîrtofan: „Suntem motivați să scoatem un rezultat mai bun”

| 24 iulie 2014 | 0 Comments
Dan Girtofan - Eugen Rotaru

Dan Girtofan – Eugen Rotaru

Dan Gîrtofan și Eugen Rotaru (Škoda Fabia S2000) vor lua parte în weekend, la etapa a 5-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014, Raliul Moldovei Pambac, ce va avea loc în Bacău și în alte localități din același județ. Cu un moral foarte bun după podiumul de la Cluj, cei doi brașoveni speră la un loc și mai sus, pentru a ține aproape de liderul la general, Francois Delecour. „Traseul este același ca și anul trecut, unul foarte interesant, care te îmbie la un pilotaj de top. Probele sunt foarte frumoase, dar dacă se va menține vremea asta ploioasă, vor deveni alunecoase și asta poate pune probleme competitorilor. Sperăm că nu va fi așa și specialele să rămână unele superbe și plăcute de pilotat. Obiectivul nostru este să ne menținem seria rezultatelor bune, dar în același timp să încercăm să fim mai în față. Este un raliu care ne place, suntem motivați să obținem un loc cât mai sus, astfel că avem toate ingredientele să reușim”, a spus Dan Gîrtofan, citat de Autostiri.ro.

Referitor la faptul că Raliul Moldovei Pambac va avea loc în mai multe localități din județul Bacău, Dan Gîrtofan a precizat: „Chiar dacă sunt distanțe destul de mari între probe, este un lucru foarte bun că raliul acoperă mai multe localități. Este frumos că din ce în ce mai multă lumea ne poate vedea «la treabă». Este o idee ce poate duce la îmbunătățirea percepției motorsportului în România. Ne bucurăm foarte mult că se gândește cineva și la imaginea acestui sport și sperăm ca exemplul să fie continuat, pentru că am avea toți numai de câștigat”.

Giri și Eugen vor să le mulțumească partenerilor din 2014 Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Credit foto: Motormedia


Tags: , , , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Maximilian Günther va concura pentru BMW i Andretti Motorsport în Formula E

Nou venit în echipă, Maximilian Günther a concurat în 10 curse pentru GEOX Dragon în 2018/2019, încheind de două ori...

Închide