spot_img

Proiectul ,,BeCool – Gândeşte înainte”

S-a dat startul celei de-a doua etape a Proiectului de Educaţie Rutieră „BeCool – Gândeşte înainte”. Instructorii Napoca Rally Academy, împreună cu poliţişti, paramedici şi specialişti antidrog se vor întâlni timp de trei săptămâni cu peste 2.000 de elevi din 30 de licee clujene pentru a-i informa pe aceştia de pericolele pe care le pot întâmpina în trafic, fie la volan, fie ca pasageri, şi să conştientizeze importanţa unei conduite preventive ca viitori posesori de permis de conducere.

Prima sesiune a proiectului desfăşurat în judeţul Cluj a avut loc în luna martie, când au participat peste 3.500 de elevi din 40 de licee.

„Este un proiect foarte interesant, care ne place foarte mult. L-am început tot la Cluj, în 2011, apoi a urmat o pauză de câţiva ani şi l-am reluat în 2016, când am acoperit toate liceele din judeţul Dolj, apoi în 2017 am fost în Braşov, iar în 2018 în sectorul 1 din Bucureşti. Odată cu această sesiune de toamnă vom reuşi să ajungem la aproape toate liceele din judeţul Cluj, aproximativ 70 de instituţii şcolare.

Nu teribilism, nu alcool, nu substanţe interzise, în trafic şi în viaţă, în general! Asta vrem să le transmitem elevilor în cadrul unui workshop de aproximativ două ore.

Mă bucură faptul că adolescenţii cu care am interacţionat până acum au fost mult mai atenţi şi mai receptivi decât credeam şi asta înseamnă că le-a plăcut, iar feedback-urile pe care le avem sunt foarte bune şi lucrul acesta ne face să încercăm să facem cât mai multe astfel de acţiuni în cadrul proiectului BeCool, proiect aflat sub umbrela Ford Driving Skills for Life”, a declarat pilotul Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca, în calitate de coordonator al proiectului „BeCool – Gândeşte înainte”, citat de autostiri.ro. 

„BeCool – Gândeşte înainte” este un proiect adresat elevilor claselor a XI-a şi a XII-a din toate liceele clujene, implementat de Motorhome Napoca Rally Team, cu sprijinul Ford Motor Company Fund şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Serviciul Rutier al Poliţiei Cluj,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj. De instruirea piloţilor Napoca Rally Academy în cadrul proiectului „BeCool – Gândeşte înainte” au mai beneficiat până acum peste 15.500 de elevi din Craiova, Braşov şi Bucureşti.

Sursa si imagine: comunicat remsi Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,301FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri