Pregătiri intense pentru BMW M Motorsport la testul DTM de la Hockenheim

| 14 aprilie 2018 | 0 Comments

DTM a revenit pe Hockenheimring (Germania) în această săptămână pentru prima dată de la marea finală a sezonului 2017: cei şase piloţi BMW şi rivalii lor au rulat, de luni până joi, pe circuitul cu o lungime de 4,574 kilometri în cadrul testului oficial. În total, ei au parcurs peste 1.500 de tururi şi 7.000 de kilometri.

BMW Team RMG, BMW Team RBM şi piloţii lor au utilizat testul pentru a pregăti cu meticulozitate etapa de deschidere a stagiunii, care va avea loc pe acelaşi circuit la 5 mai 2018, şi pentru a acumula experienţă cu modelul BMW M4 DTM modificat. Un pilot BMW a fost cel mai rapid în două din cele patru zile. Miercuri, Bruno Spengler (Canada) a stabilit cel mai bun timp al săptămânii la comenzile BMW Bank M4 DTM, în 1:32,089. Săptămâna de teste oficiale DTM a început cu tradiţionala Zi a Presei.

Reacţii după testul DTM de la Hockenheim:

Marco Wittmann (#11 BMW Driving Experience M4 DTM, BMW Team RMG): Testul a fost foarte productiv. Am parcurs multe tururi, am reuşit să efectuăm testele pe care ni le-am propus şi suntem foarte mulţumiţi. Pentru noi, nu a fost doar despre performanţa generală. Am încercat să lucrăm la anumite aspecte şi să trecem prin programul stabilit. În cele două zile cu vreme bună, am putut acumula multă experienţă şi să facem descoperiri interesante pentru a înţelege maşina cu adevărat.

Desigur, nu poţi ştii ce a făcut concurenţa în acest timp sau cine şi când a fost pe un anumit timp de pneuri. Prin urmare, încă mai avem întrebări fără răspuns. Cu toate acestea, aşa cum toţi sunt conştienţi, răspunsurile vor veni odată cu primele sesiuni de calificări. Per total, a fost un test pozitiv pentru echipă şi pentru mine. Aştept cu încredere începerea sezonului la Hockenheim şi sunt mulţumit că mai sunt doar trei săptămâni până la prima cursă.

Augusto Farfus (#15 Shell BMW M4 DTM, BMW Team RMG): Testul a fost foarte bun. Am parcurs mulţi kilometri şi am acumulat date importante. Am fost cel mai rapid miercuri după-amiază. Acest lucru ne oferă un sentiment pozitiv şi un impuls. Am analizat diferite scenarii – evoluţii scurte, dar şi lungi. A fost o pregătire bună pentru noi astfel încât totul să fie pus la punct.

Timo Glock (#16 DEUTSCHE POST BMW M4 DTM, BMW Team RMR): Per total, testul de la Hockenheim a decurs bine. Am avut timp să încercăm chiar şi câteva lucruri interesante. Acum, misiunea să este privim cu atenţie datele acumulate şi să tragem concluziile corecte în vederea primelor curse.

Philipp Eng (#25 SAMSUNG BMW M4 DTM, BMW Team RMR): Am parcurs un program intensiv de teste la Hockenheim. Acest lucru m-a ajutat foarte mult, pentru că încă sunt în faza de adaptare cu provocările specifice pe care o maşină DTM le ridică stilului meu de pilotaj. Cu toate acestea, cred că am găsit un reglaj bun pentru acest circuit – unul de care sunt mulţumit. Pregătirile mele pentru debutul în DTM sunt la turaţie maximă.

Bruno Spengler (#7 BMW Bank M4 DTM, BMW Team RBM): Au fost două zile productive pentru mine. Am făcut progrese bune. Maşina se comportă bine. Fără îndoială, ne îndreptăm în direcţia potrivită. Dat fiind timpul scurt disponibil, cu toţii am făcut o treabă bună şi am profitat la maximum de acel timp. Am putut testa numeroase chestii diferite. Per ansamblu, sunt foarte fericit şi abia aştept prima cursă.

Joel Eriksson (#47 BMW M4 DTM, BMW Team RBM): Sunt foarte mulţumit de acest test. Am putut parcurge multe tururi în ambele zile în care m-am aflat în cockpit şi m-am obişnuit şi mai mult cu maşina. Am învăţat foarte multe – în special în evoluţiile lungi de joi. Sunt chestiuni complet noi pentru mine. De asemenea, am tras concluzii interesante în ceea ce priveşte setările şi mă simt foarte confortabil în maşină.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , ,

Category: DTM, Prima pagina

Citește articolul precedent:
ŠKODA îşi redefineşte gama de compacte lansând noua SCALA

Cu un stil nou, tehnologie nouă şi un nou nume, ŠKODA SCALA redefineşte complet segmentul automobilelor compacte al mărcii ceheşti....

Închide