Porsche România intră pe piața stațiilor de încărcare pentru mașini electrice prin lansarea mărcii MOON

| 2 martie 2020 | 0 Comments

• MOON vine pe piață cu o paletă largă de accesorii și stații de încărcare a mașinilor electrice, de la unități de uz casnic până la instalații de mare putere pentru instituții, clădiri de birouri sau spații publice
• Stațiile de uz casnic au puteri cuprinse între 11 și 22 de kW, iar cele mari între 75 și 300 de kW. Prețurile unei stații de uz casnic pornesc de la 800 de euro

Porsche România, cel mai mare importator auto din România, intră pe piața stațiilor de încărcare a mașinilor electrice, prin marca MOON, deținută de Allmobil GmbH, parte a Porsche Holding Salzburg. Stațiile permit alimentarea oricărui model de mașină electrică sau hibrid plug-in disponibil pe piață.

„Ofensiva electrică transformă piața și obiceiurile utilizatorilor auto. Cel mai bun exemplu vizează alimentarea mașinii. Estimăm că în circa 70% dintre cazuri șoferii de mașini electrice și hibrid plug-in vor alimenta cu ajutorul unor instalații de uz casnic sau stații de mare putere instalate în parcuri de birouri sau clădiri comerciale. MOON oferă o paletă largă de produse care răspund acestei nevoi”, a declarat Brent Valmar, director general Porsche România, citat de autostiri.ro.

„Potențialul acestei piețe este considerabil. Estimăm că până la finalul acestui an vom livra clienților aproximativ 250 de stații de uz casnic și 30 de stații de mare putere. Infrastructura pentru mașini electrice și hibride plug-in se va dezvolta considerabil în următorii ani. Stațiile de încărcare MOON permit conectarea la sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, facilitând trecerea spre un viitor cât mai prietenos cu mediul înconjurător”, a declarat Elmar Geisler, director general Porsche România, citat de autostiri.ro.

Comenzile pentru produsele MOON pot fi plasate online. De asemenea, produsele sunt disponibile ca accesorii la oricare dintre distribuitorii Porsche România. Pentru stațiile de mare putere o echipă dedicată va oferi consultanța și asistența necesară în alegerea modelului potrivit și instalarea acestuia, eventual conectarea la un sistem de producere a energiei din surse regenerabile.

MOON aduce pe piață o întreagă gamă de stații de încărcare, de la încărcător mobil până la stații de încărcare de mare putere, cu capacitate de stocare. Puterile variază de la 11kW până la 300kW. Fiecare stație are particularitățile sale. De exemplu, pentru stațiile MOON2Go există o aplicație mobilă care permite vizualizarea istoricului de încărcări. Stațiile mari oferă posibilitatea de suplimentare a puterii de la 75kW la 300kW prin adăugarea de powerstack-uri de 75kW.

Prețurile stațiilor de uz casnic variază de la 800 la 1.400 de euro, în funcție de putere și dotări.
În cazul în care stațiile de uz casnic MOON Basic, MOON Connect și MOON2GO vor fi comandate ca accesorii împreună cu mașina, acestea pot fi incluse în pachetele de finanțare oferite de Porsche Finance Group. Pentru stațiile de mare putere Porsche România dezvoltă pachete speciale de finanțare.

Rețeaua Porsche România își desfășoară activitatea în țară prin 82 reprezentanțe în 29 de județe.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
80 de ani de la victoria BMW 328 la Mille Miglia, 8 decenii de poveşti

BMW 328 şi victoria de la Mille Miglia - o poveste de 8 decenii care a definit marca bavareză, cu...

Închide