Platforma Femei în Motorsport a împlinit 1 an

| 2 martie 2020 | 0 Comments

Proiectul Femei în Motorsport a fost lansat de pilotul de raliuri Cristiana Oprea pe 1 martie 2019 ca un mărțișor automobilistic, celebrând implicarea în mod egal a femeilor în toate ariile motorsportului. Un an mai târziu, platforma online a strâns aproape 50 de membri și câteva zeci de articole și interviuri inspiraționale cu și despre româncele care au ales să activeze în acest sport.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale platformei Femei în Motorsport este identificarea și promovarea femeilor implicate în automobilismul și motociclismul din România, fiind două dintre puținele sporturi în care performanța și clasificarea nu țin cont de gen. Aliniat la direcțiile FIA Women in Motorsport, proiectul scoate în evidență palmaresul sportiv al membrilor și crează un punct de plecare pentru legătura sportivilor cu mass-media și cu potențialii sponsori.

Piloți tineri care promit cariere de impact, precum Patricia Sîrbu (rallycross), Iulia Berea (karting), Natalia Iocsak (drift), Daria Gănescu (motociclism viteză) sau Ștefania Băncilă (motocross), pot beneficia prin intermediul comunității Femei în Motorsport de inspirație și sfaturi de la femei cu palmares în motorsport, precum Ramona Rusu, Kiara Anca Firan, Andrea Goga, Carmen Poenaru sau Mihaela Beldie. Arbitri, oameni de media – jurnaliști, fotografi, PR – și organizatori s-au alăturat platformei pentru a completa perspectiva asupra acestui domeniu. Proiectul FIM facilitează astfel construirea și promovarea unor modele relevante pentru generația tânără de sportivi și oficiali, care vor modela motorsportul în anii următori.

Cristiana Oprea, fondator și administrator al FIM, și-a propus să continue și în 2020 demersurile de promovare și creștere a platformei, prin prisma reacțiilor excelente primite după 1 an de activitate: ,,M-a bucurat nespus să aflu că platforma FIM a ajutat mai multe fete în discuțiile cu sponsorii și mass-media. Profilul fiecărui membru de pe site este o unealtă de comunicare, completată periodic de articolele-interviu pe care le construiesc pentru a scoate în evidență parcursul sportiv sau profesional al membrilor, un real ajutor în special pentru sportivii aflați la început de drum. Obiectivele pentru 2020 sunt să intensific planul editorial, să dublăm numărul membrilor, deoarece știu sigur că există mult mai multe femei implicate la momentul actual, dar și să atragem parteneri sau beneficii pentru membrii comunității FIM.”

În luna martie, www.femeiinmotorsport.ro va găzdui o serie de interviuri inedite cu și despre mamele din motorsport, care își împărtășesc experiența din spatele sportivilor, emoțiile, dar și lecțiile învățate din sport. Primul astfel de material a fost publicat deja și o are ca protagonistă pe legendara Fabrizia Pons, copilotul lui Michele Mouton. Puteți urmări proiectul Femei în Motorsport atât pe site, cât și pe pagina de facebook și pe instagram pe @femeiinmotorsport.

Sursa si imagini: comunicat transmis autostiri.ro


Tags: , ,

Category: Prima pagina, Special

Citește articolul precedent:
eSports: Record de audiență în etapa a treia din Racing League Romania powered by BMW

Legendara pistă de Formula 1 de la Imola a oferit cadrul perfect pentru o a treia etapă plină de spectacol...

Închide