O nouă ediție Transilvania Rally va avea loc în această săptămână

| 21 septembrie 2020 | 0 Comments

Mai sunt puține zile până la startul celui mai important eveniment de motorsport din această parte a țării, Total Transilvania Rally Power by Ford Performance. Este a cincea și penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri BETANO 2020, dar contează și în două competiții europene: Tour European Rally și European Rally Trophy. De fapt, pentru cea din urmă, Transilvania Rally reprezintă prima etapă din acest sezon, toate celelalte runde ale ERT de până acum fiind anulate din cauza pandemiei cu SARS COV 2.

Contextul epidemiologic global  și-a pus amprenta și asupra Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance, care propune anul acesta o configurație mai restrânsă, cu opt probe speciale, însumând 131 de kilometri, totalul raliului fiind de 489,5 kilometri.

Startul festiv va avea loc joi, 24 septembrie, de la ora 19,30, podiumul de start urmând să fie amplasat pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena. Înaintea startului, de la ora 16,00 până la ora 19,00, copiii se vor putea bucura de un concurs exatlon, de woodland playground, de baloane uriașe de săpun sau de pictură pe figurine de ipsos, în cadrul Transilvania Rally Kids. Bineînțeles, cu respectarea regulilor de distanțare socială și a celorlalte reguli anti COVID-19.

Vineri, 25 septembrie, începând cu ora 9,00,  este programată o sesiune de teste cu circulația închisă (Shakedown) pe un segment al Probei Speciale Florești, iar după amiaza, la ora 16,03, va avea loc startul în prima probă specială a raliului, Tarnița 1, o probă de 22,7 kilometri, în coborâre de la Mărișel la Barajul Tarnița.  A doua trecere pe Tarnița este programată la ora 18,18, iar de la ora 21,06 se desfășoară Proba Specială Făget 1. Revine, deci, Făgetul pe noapte la Transilvania Rally, dar  anul acesta proba nu mai cuprinde segmentul de macadm ci, odată cu modernizarea drumului, proba are loc pe 8,3 kilometri de asfalt. De altfel, un procent însemnat din specialele din acest an ale Translvania Rally se desfășoară pe asfalt nou.

Sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 10,11, sunt programate două treceri pe Florești, proba-circuit de lângă Cluj-Napoca și alte două treceri pe Dângău, una dintre cele mai spectaculoase  probe de asfalt din România, într-o configurație nouă care cuprinde și Valea Fericirii și care îi conferă acum o lungime de 25,1 kilometri. Ultima probă specială a raliului, Făget 2, cu startul la ora 17,07, este și power stage-ul Transilvania Rally.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 19,30, pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena.

Marco Tempestini liderul Napoca Rally Academy și principalul organizator al Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance regretă, în primul rând, că publicul nu va putea fi prezent în număr mare pe probele speciale, așa cum eram obișnuiți la edițiile trecute :

,,În fiecare an, când vine vorba de organizarea Transilvania Rally, la noi in echipă toată lumea vrea sa facem mai mult, vine cu idei noi sau propuneri ! Acest an a fost diferit. Toți membrii echipei se gândeau cu îngrijorare dacă vom putea sa ținem sau nu raliul nostru de suflet! Din fericire, chiar dacă am fost nevoiți să diminuăm multe lucruri într-un an atât de “diferit”,  partenerii noștri, autoritățile locale și toate instituțiile implicate în securitatea raliului, au răspuns prezent, în ciuda faptului că duminica de după raliu este ziua alegerilor locale. Încă o dată Clujul demonstrează că faima orașului nostru este alimentată și creată de oameni care lucrează pentru ca fiecare zi să fie altfel.

Cu emoții mari, pe ultima sută de metri, am reușit sa pregătim un raliu spectaculos, compact și sigur, din toate punctele de vedere.

Din păcate, publicul, principalul “motor” în motorsport, din cauza pandemiei și a regulilor care trebuie respectate, nu va a putea sa fie așa de aproape, cum ne-am obișnuit an de an, dar suntem siguri că vor înțelege și vor urmări transmisiile on line.  Și dacă vor fi pe probe, îi îndemnăm să respecte distanțarea socială!

Intrăm in săptămâna raliului, suntem cu aproape toate gata, sperăm ca vremea să fie cu noi pentru că probele sunt superbe și sperăm să fie un spectacol sportiv pe cinste!”

Și Bogdan Marișca este convins că această ediție a raliului de la Cluj va fi una spectaculoasă: ,,Ne bucurăm că reușim să ținem Transilvania Rally și anul acesta, întro perioadă foarte complicată atât din cauza contextului epidemiologic, cât și a alegerilor locale, dar avem sprijinul autorităților locale și ne bucură acest lucru. Pe de altă parte, avem câțiva concurenți străini, ceea ce, în circumstanțele date este foarte important și suntem foarte bucuroși că vor fi prezenți la start în ciuda situației globale și a condițiilor speciale de tranzit a diferitelor țări din Europa. În plus, vor fi prezenți toți piloții angrenați în diferitele lupte din campionatul intern, ceea ce va spori spectacolul. Sperăm că vremea va ține cu noi și sperăm să avem o cursă plăcută. Probele sunt în coborâre, vor fi destul de dificil de gestionat, raliul va avea o viteză medie foarte ridicată, este o caracteristică a traseului, probele se desfășoară pe drumuri județene, cu specificația aferentă ca și configurație a virajelor și sunt asfaltate, n-am avut așa drumuri bune la Cluj niciodată, deci vom avea parte de un spectacol frumos pentru toată lumea. Îi invităm pe toți cei care ne susțin să ne urmărească online pe site-ul www.transilvaniarally.ro și pe pagina de Facebook a raliului.”

Portrivit Ordinului comun MTS – MS privind reluarea activității sportive și organizarea de competiții în aer liber, aplicat de la 1 iunie 2020, toate competițiile outdoor se desfășoară fără spectatori.   În cazul în care, pe lângă traseul raliului se vor afla oameni la picnic, îi rugăm să respecte legea aflată în rigoare, care prevede să nu se reunească în grupuri mai mari de 10 persoane și să respecte regulile de distantare socială.

Dacă aveți simptome tipice Covid-19 (dificultăți de respirație, tuse nou dezvoltată, febră, pierderea mirosului sau a gustului), vă rugăm să vă adresați telefonic medicului dumneavoastră pentru sfaturi. Rămâneți acasă dacă vă simțiți rău și urmați instrucțiunile autorității locale de sănătate. Vizitarea zonelor în care are loc raliul este interzisă tuturor persoanelor aflate sub autoizolare, carantină sau izolare la domiciliu sau persoanelor care prezintă semne de infecții ale tractului respirator.

Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance mulțumește pentru susținere partenerilor oficiali: Total, Banca Transilvania, Ford BT Leasing, OMV Maxx Motion, DeLonghi, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului și Napoca Rally Academy.

Nu am fi putut organiza acest raliu fără sprijunul: Consiliului Județan Cluj, Narativo, Europa FM, Autorally.ro, Casa de Vinuri Ziag, Monster Energy, Apuseana, Cert Transilvania, Pahumi și Caravana Veseliei.

Sursa: comunicat remis autostiri.ro


Tags: , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Lucas Auer şi BMW M4 DTM obţin podium în cursa de duminică de la Zolder

Primul dintre cele două week-enduri de cursă ce au loc pe "Circuit Zolder" (Belgia) a început relativ bine pentru reprezentanţii...

Închide