
Motocicleta Harley-Davidson oferită Papei Francisc de producător, evaluată între 12.000 și 15.000 euro, a fost vândută joi unui cumpărător european cu 241.500 euro, la o licitație organizată la Paris, a anunțat casa de licitații Bonhams, preluată de AFP.
Motocicleta Papei este un model de catalog, Dyna Super Glide, și i-a fost oferită Suveranului Pontif cu ocazia celei de-a 110-a aniversări a mărcii americane, în iunie 2013.
Papa Francisc nu a condus-o niciodată, însă s-a semnat pe rezervor și a donat-o asociației catolice Caritas din Roma. Suma plătită pe motocicletă va fi folosită la renovarea unui centru pentru persoane fără adăpost din Roma, anunta Agerpres.
Papa Francisc a primit cadou două motociclete Harley Davidson în luna iunie 2013. Cu acel prilej, papa Francisc a binecuvântat câteva sute de fani Harley Davidson, adunaţi în Piaţa Sf. Petru din Roma.
Cu o zi înaintea licitaţiei de joi, motocicleta a putut fi admirată, alături de 300 de automobile de legendă, într-o expoziţie publică, la Grand Palais, unde au avut loc primele saloane automobilistice din Paris. La expoziţie au fost prezentate, totodată, automobile Rolls-Royce, Facel Vega, Cadillac şi Panhard, cu o vechime de aproximativ o sută de ani, potrivit Mediafax.
Imagine: peru21.pe



