Mazda s-a alăturat inițiativei „Împreună, împotriva Covid-19”

| 14 aprilie 2020 | 0 Comments
  • 560 de meniuri sunt asigurate cadrelor medicale implicate în diagnosticarea și tratarea pacienților cu Covid-19

Mazda România s-a implicat în proiectul „Împreună, împotriva Covid-19”, lansat de restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse. Inițiativa, care se desfășoară în perioada 25 martie – 24 aprilie, constă în livrarea prânzului zilnic pentru personalul medical din spitalele din București implicate în diagnosticarea și tratarea pacienților cu Covid-19. Prin contribuția Mazda sunt asigurate aproximativ 560 de mese în perioada 8-10 aprilie, care ajung la cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic Dr. Victor Babeș din București.

„Oamenii sunt în centrul a tot ceea ce facem la Mazda. În aceeași direcție, am ales să susținem acest proiect pentru că înțelegem că cel mai bun lucru pe care îl putem face în acest moment este să ne unim eforturile în fața pandemiei de Covid-19. Personalul medical depune eforturi majore în această perioadă și are nevoie de susținerea noastră, a tuturor. Sprijinind cadrele medicale îi ajutăm, implicit, și pe pacienți”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
„<<Împreună, împotriva COVID-19>> este un proiect drag nouă, ce vine în ajutorul profesioniștilor din linia întâi, a celor care merg zi de zi la datorie, pentru noi. Ne bucurăm că membrii comunității au primit cu interes inițiativa noastră și că avem alături Mazda România, o companie responsabilă, orientată către oameni, un partener care își propune să fie parte din soluție. Demersurile noastre continuă și rămânem deschiși atât persoanelor fizice, cât și juridice, care vor să ni se alăture”, declară Ionuț Ivan, director Red Angus Steakhouse.

Oricine se poate implica în cadrul programului prin achiziția de meniuri care vor fi livrate zilnic personalului medical din București. Doritorii pot contacta reprezentanții restaurantului la 0756.600.000 sau prin e-mail, la contact@redangus.ro.

Sursa si imagine: comunicat remsi Autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Transalpina Challenge: 94 de piloți la start

Emil Nestor poate deveni, în premieră, campion național la viteză în coastă, iar pentru asta mai are nevoie de un...

Închide