Hyundai Motorsport si Ott Tänak au triumfat in Arctic Rally Finlanda

| 28 februarie 2021 | 0 Comments
  • Hyundai Motorsport a obtinut prima victorie din 2021 in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), dupa ce Ott Tänak si Martin Järveoja au castigat Arctic Rally Finlanda
  • Echipajul estonian s-a impus cu un avans de 17,5 secunde si a castigat cinci din cele zece probe speciale
  • Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe au terminat pe trei, acesta fiind cel de-al doilea podium in actuala formula, iar Craig Breen si Paul Nagle s-au clasat pe locul 4.

Hyundai Motorsport si-a trecut in cont prima victorie din 2021 in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) dupa ce Ott Tänak si Martin Järveoja s-au impus in Arctic Rally Finlanda, etapa a doua a sezonului. Echipajul estonian a terminat raliul cu un avans de 17,5 secunde fata de Kalle Rovanperä, podiumul fiind completat de colegii de echipa Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe.

Tänak a preluat conducerea dupa prima proba speciala de vineri si nu a mai cedat-o pana la final. Estonianul a castigat cinci din cele 10 probe speciale si a obtinut cea de-a doua victorie cu modelul  Hyundai i20 Coupe WRC, dupa cea de anul trecut in cursa de casa din Estonia.

,,Este o victorie foarte importanta si aveam nevoie de cat mai multe puncte aici dupa rezultatul slab din Raliul Monte-Carlo. Stiam ca va fi foarte complicat sa ne luptam aici pentru victorie, dar in final am avut un weekend foarte bun. Etapa de test s-a desfasurat in conditii diferite, asa ca nu stiam la ce sa ne asteptam. Colaborarea cu inginerii a fost foarte buna si totul a fost asa cum mi-am dorit. A fost un raliu perfect pe zapada si as vrea sa felicit organizatorii pentru tot ceea ce au facut aici si cu siguranta aceasta etapa merita sa fie inclusa permanent in calendar”, a spus Ott Tänak, citat de autostiri.ro.

Neuville si Wydaeghe, aflati la cea de-a doua etapa din WRC in aceasta formula, au avut o evolutie buna si au reusit sa-si treaca in cont inca o clasare pe podium. Echipajul belgian a castigat o proba speciala si a terminat etapa finlandeza pe locul trei.

,,Sunt foarte multumit cu locul trei, chiar daca am fost foarte aproape de pozitia secunda. Am incercat sa mai castigam o pozitie pana la final, dar toata lumea a mers la limita in Power Stage si nu am reusit. Totusi am adunat puncte importante aici si asta este cel mai important. Colaborarea cu Martijn a fost si ea mai buna. Mai sunt cateva probleme de comunicare pe care trebuie sa le rezolvam si sunt sigur ca vom fi din ce in ce mai competitivi pe probe. Masina s-a comportat excelent in conditiile din Finlanda. M-am simtit confortabil, mi-am intrat repede in ritm si am castigat o proba speciala. A fost un weekend bun pentru echipa noastra”, a spus Thierry Neuville, citat de autostiri.ro.

Aflati la prima etapa din 2021 in WRC, Craig Breen si Paul Nagle au reusit sa termine pe locul patru si au adunat 4 puncte suplimentare in Power Stage unde au terminat cu cel de-al doilea timp.

,,Sunt bucuros ca am terminat raliul pe locul patru pentru ca a fost o etapa dificila. Din punct de vedere mental am fost pregatit sa ma lupt pentru victorie, dar inca nu am foarte multi kilometri parcursi cu aceasta masina. Am fost foarte motivat sa progresez si am lucrat foarte strans cu inginerii pentru a vedea unde pierd timp si cum pot sa fiu mai rapid. Am reusit sa identific unde sunt problemele cu stilul meu de pilotaj si in final am avut al doilea timp imn Power Stage. Ma bucur ca am incheiat raliul intr-o nota pozitiva si ca am adunat puncte importante pentru echipa”, a spus Craig Breen, citat de autostiri.ro.

Pentru Hyundai Motorsport aceasta a fost victoria cu numarul 18 si, in acelasi timp, al 18-lea podium dublu in WRC. Neuville a urcat pe locul secund la general, la patru puncte in spatele lui Rovanperä, iar Tänak este pe cinci cu primele sale puncte adunate in 2021.

In clasamentul constructorilor, Hyundai Motorsport este pe locul doi cu un total de 77 de puncte, cu 11 mai putin decat echipa aflata pe prima pozitie.

,,Dupa Monte-Carlo, am spus ca doar o victorie ne va ajuta sa revenim acolo unde trebuie sa fim. Echipa a facut o treaba excelenta, iar rezultatele reflecta asta. Ne-am recunoscut greselile, eu in primul rand, si am reactionat in modul perfect. Ott si Martin au mers incredibil de la start la sosire si merita din plin aceasta victorie. Thierry si Martijn s-au luptat pana la final pentru a aduna cat mai multe puncte pentru echipa, iar Craig si Paul au avut o evolutie echilibrata si au terminat cu un rezultat bun. A fost un raliu spectaculos si organizatorii merita felicitati pentru tot ceea ce au facut. Am aratat inca o data ca lumea sporturilor cu motor poate reactiona rapid in conditii dificile si ca poate oferi suporterilor momente frumoase, in siguranta, chiar si in aceasta perioada complicata”, a spus si Andrea Adamo, directorul echipei, citat de autostiri.ro.

Raliul Croatiei, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfasura in perioada 22 – 25 aprilie pe probele speciale din jurul capitalei Zagreb, aceasta fiind prima etapa cu adevarat pe asfalt din sezonul 2021.

Rezultate Arctic Rally Finlanda 2021

1          O. Tänak          M. Järveoja      Hyundai i20 Coupe WRC                      2:03:49.6

2          K. Rovanperä    J. Halttunen       Toyota Yaris WRC                     +17.5

3          T. Neuville        M. Wydaeghe   Hyundai i20 Coupe WRC                      +19.8

4          C. Breen           P. Nagle                       Hyundai i20 Coupe WRC                      +52.6

5          E. Evans           S. Martin           Toyota Yaris WRC                     +1:01.5

6          T. Katsuta         D. Barritt                       Toyota Yaris WRC                     +1:37.8

7          O. Solberg       S. Marshall       Hyundai i20 Coupe WRC                      +1:39.0

8          T. Suninen         M. Markkula      Ford Fiesta WRC                                   +2:09.0

9          G. Greensmith   E. Edmondson  Ford Fiesta WRC                                   +3:39.4

10         E. Lappi                        J. Ferm             Volkswagen Polo R5                 +6:07.0

Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) (dupa etapa a 2-a)

1          Toyota Gazoo Racing World Rally Team 88 puncte

2          Hyundai Shell Mobis World Rally Team   77 p

3          M-Sport Ford World Rally Team             24 p

4          Hyundai 2C Competition                                    22 p

Clasament general piloti – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) (dupa etapa a 2-a)

1          K. Rovanperä    39 p

2          T. Neuville        35 p

3          S. Ogier                        31 p

4          E. Evans           31 p

5          O. Tänak          27 p

6          T. Katsuta         16 p

7          C. Breen           16 p

8          D. Sordo          11 p

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
De la Raliul Narciselor la TESS Rally. O istorie a celui mai longeviv raliu din Romania

In fiecare an inceputul sezonului automobilistic se marcheaza cu clasica etapa de raliu de pe meleagurile brasovene. Aceasta etapa, cunoscuta...

Închide