DTO Rally Team înfruntă probele de macadam ale Raliului Sibiului

| 30 iulie 2021 | 0 Comments

Trecut pe macadam la începutul lunii odată cu Raliul Moldovei, Campionatul Național de Raliuri se mută în acest weekend pe drumurile din Munții Cindrel. Gazdă a numeroase curse spectaculoase, Sibiul este locul de desfășurare a raliului cu același nume în perioada 29-31 iulie. Competiția este celebră pentru amplasarea parcului de service în punctul zero al orașului, cât și pentru probele speciale dure și spectaculoase.

Raliul Sibiului debutează cu parada mașinilor de concurs și cu startul festiv, ambele desfășurate în centrul istoric al cetății sibiene, în Piața Mare și Piața Mică. Joi seară, fanii vor face cunoștință cu piloții și copiloții din Campionatul Național de Raliuri, inclusiv cu cele trei echipaje DTO Rally care pornesc în cursa pe macadam.

După testele oficiale de vineri dimineață, sportivii vor parcurge două treceri pe „Cheile Cibinului”, ca mai apoi să fie programată piesa de rezistență a Raliului Sibiului: proba „Șanta”, desfășurată pe întuneric. Sâmbătă, echipajele vor parcurge două bucle pe probele „Rășinari” și „Șanta”, competiția fiind încheiată cu circuitul din cartierul Ștrand din Sibiu, celebru pentru spectacolul fanilor.

Cele trei echipaje DTO Rally Team vor fi la startul Raliului Sibiului pentru spectacol și pentru fanii sibieni, unii dintre cei mai pasionați din România. Cristi Dolofan și Traian Pavel (Citroen C3 Rally2), Eugen Cărăgui și Robert Fus (Peugeot 208 R5) și Bogdan Năstase, alături de Delia Năstase (Mitsubishi Lancer EVO IX) vor reprezenta echipa argeșeană în duelurile de la vârful ierarhiilor.

Cristi Dolofan și Traian Pavel se află la prima participare pe macadam în Raliul Sibiului, revenit pe această suprafață în 2020. Cei doi vor aborda noul raliu cu determinare datorită probelor speciale spectaculoase, pe care și-au dorit de multe sezoane să participe. La bordul unui Citroen C3 Rally2 de ultimă generație, echipajul își propune o strategie care să le aducă o clasare în vârful clasamentului general.

„Ne bucurăm să fim la start la Sibiu. E un raliu unde mi-am dorit foarte mult să particip, iar în acest an vom putea concura pe celebrele probe de aici. Fiind un raliu nou pentru noi, vom avea parte de un proces de învățare, dar vrem să pornim cu un ritm bun de pe prima probă și să creștem gradual pentru a fi competitivi de la început până la final” a spus Cristi Dolofan înaintea recunoașterilor în Raliul Sibiului 2021.

După ce s-au aflat la start în 2020, la revenirea cursei pe macadam, Eugen Cărăgui și Robert Fus pornesc în Raliul Sibiului cu spectaculosul Peugeot 208 R5. Hotărâți să facă spectacol pentru fanii sibieni și să fie rapizi pe cele opt probe speciale, cei doi pornesc cu încredere în evenimentul din acest weekend.

„Ne-am simțit foarte bine la Sibiu anul trecut și suntem bucuroși să revenim la acest raliu. Este o cursă unde ai nevoie de o abordare inteligentă, cu secțiuni în care se poate merge maxim și altele în care probabil vom fi nevoiți să conservăm mașina. Startul festiv și amplasarea service-ului în Piața Mare sunt două lucruri pe care le doream de multă vreme să le experimentăm, iar în cele două zile de concurs vom da totul pentru a reprezenta DTO Rally Team cu succes” a declarat Eugen Cărăgui înaintea Raliului Sibiului 2021.

După mai multe curse cu probleme tehnice, Bogdan și Delia Năstase plănuiesc să scape de ghinioane și să încheie cursa cu succes. Victoria în cadrul clasei 11 este obiectivul celor doi argeșeni, care-și doresc să confirme viteza de pe probele speciale cu încă o evoluție rapidă.

„Raliul Sibiului va fi cursa în care toate ghinioanele noastre se vor încheia. Ne dorim un parcus curat, fără probleme, în care să menținem viteza de la etapele anterioare. Victoria este obiectivul principal pentru noi în această cursă și ne dorim să reprezentăm DTO Rally Team pe cea mai înaltă treaptă a podiumului clasei 11” a spus Bogdan Năstase.

În sezonul 2021, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Ion Moș, Grupul Fildas – Catena, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, HidroGaz și Placări Faine Grup.

Credit foto: rallyphoto.ro

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Raliul Clujului, 24-26 septembrie

Ne apropiem cu pași repezi de Raliul Clujului (24-26 septembrie), care va conta atât ca şi etapa a 9-a a...

Închide