- Câștigătoare a titlurilor supreme din Formula E pe echipe și la piloți în sezonul trecut, marca DS Automobiles își păstrează cele două titluri în sezonul 2019/2020 grație echipei DS TECHEETAH și a piloților António Félix da Costa și Jean-Éric Vergne.
- António Félix da Costa, campion și Jean-Éric Vergne, care a terminat pe locul 3, au stabilit un nou record cu DS E-TENSE FE20.
- Aceste victorii obținute în fața numărului mare de constructori auto înscriși într-un campionat FIA evocă poziția de lider a mărcii DS Automobiles în tranziția energetică, cu cele mai scăzute valori ale emisiilor de CO2 în Europa, în comparație cu toate celelalte mărci multi-energie.
DS Automobiles, primul constructor auto premium care participă în Campionatul de Formule E, a înregistrat record după record, încă de la debutul competiției 100% electrice. Deja câștigătoare a două titluri în sezonul 2018/2019 cu DS TECHEETAH și Jean-Éric Vergne, marca își păstrează ambele coroane în acest sezon cu echipa DS TECHEETAH și António Félix da Costa. Aceste titluri au fost obținute, în premieră, cu două etape înainte de încheierea Campionatului.
DS Automobiles deține acum recordul la numărul de titluri consecutive (2 pe echipe și 2 la piloți), recordul la cele mai multe pole position (13) și la cele mai multe poziții în prima linie pentru aceeași echipă (2 cu DS TECHEETAH). De asemenea, DS Automobiles este unicul constructor auto care a câștigat un E-Prix în fiecare an, începând cu 2016.
La sfârșitul sezonului 2019/2020, cu patru victorii, nouă podiumuri ocupate, cinci pole position și trei cele mai rapide tururi în 11 E-Prix-uri, DS E-TENSE FE20 devansează Nissan IM02, Mercedes-Benz EQ Silver Arrow 01, Audi e-tron FE06, BMW i.FE20, Jaguar I-Type IV, Porsche 99X Electric, Mahindra M6Electro, PENSKE EV-4 și NIO FE-005. Este prima dată când o echipă (+ 77 puncte) și un pilot (+ 71 puncte) termină sezonul la o distanță atât de mare în fața concurenței.
Campion la un an după victoria înregistrată de Jean-Éric Vergne, António Félix da Costa a egalat mai multe recorduri cu trei pole position consecutive și trei victorii consecutive în același sezon și un prim hat-trick (pole position, victorie și cel mai rapid tur) la Berlin.
Începând cu anul 2015, DS Automobiles își valorifică expertiza în Formula E pentru a dezvolta modele electrificate, recunoscute drept referință în segmentul lor. Oferta de tehnologii pentru motoarele electrice, baterii și monitorizarea puterii livrate, precum și sistemul de management pentru software sunt o moștenire a experienței deținute în această competiție. DS 3 CROSSBACK E-TENSE (un model 100% electric, de un rafinament unic) împreună cu DS 7 CROSSBACK E-TENSE 4×4 300 și DS 7 CROSSBACK E-TENSE 225, (modele plug-in hybrid cu emisii de CO2 începând de la 30g pe kilometru) au contribuit la poziția de lider a mărcii DS Automobiles, alături de alte mărci multi-energie.
Transferul de tehnologii către automobile stă la baza eficienței, pentru că luxul vârf-de-gamă evocă performanța. DS Automobiles continuă procesul de electrificare odată cu sosirea modelului DS 9 E-TENSE, o gamă de sedanuri plug-in hybrid ce dezvoltă până la 360 cai putere. Începând cu 2025, toate modelele noi ale mărcii vor fi electrificate.
« Participarea mărcii DS Automobiles la Formula E a fost un real succes. Din 2015, obiectivul mărcii a fost acela de a accelera procesul de dezvoltare de noi modele electrificate. Începând cu anul trecut, întreaga gamă DS Automobiles include versiuni 100% electrice sau plug-in hybrid. Victoriile obținute în fața concurenței, în special cea germană, contribuie la creșterea notorietății mărcii și a cotei de piață. Apreciez performanța excepțională a unei echipe de campioni care întruchipează savoir-faire-ul tehnologic și strategic al Mărcii. Doresc să transmit felicitări echipei DS TECHEETAH pentru titlurile FIA câștigate, dar și echipei DS Performance pentru proiectarea celor mai bune automobile de curse 100% electrice. » Béatrice Foucher, CEO marca DS Automobiles.
În următorul sezon, echipa DS TECHEETAH își va apăra titulurile câștigate cu piloții António Félix da Costa și Jean-Éric Vergne.
Credit foto: Sam Bloxham
Sursa si imagine: comunicat remis autostiri.ro