Cupa DACIA la prima experiență pe macadam din 2020

| 14 august 2020 | 0 Comments

Campionatul Național de Raliuri 2020 propune în acest final de săptămână cea de-a treia sa etapă, Raliul Sibiului. Întrecerea se va disputa pe 14 și 15 august și este cea dintâi experiență pe macadam pentru competitorii din Cupa DACIA 2020, competiția monomarcă care rămâne și de această data o referință în ceea ce privește capitolul participare. Pe lista de start se află, ca și la runda precedentă, zece echipaje, astfel că și de această dată avem de-a face cu categoria cea mai bine reprezentată la înscrieri.

Iar dacă runda precedentă, Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total, ne-a propus în premieră o întrecere care a îmbinat cele mai interesante probe ale unor raliuri clasice, și Raliul Sibiului propune o surpriză majoră. Pentru că în acest format, pe macadam, nu s-a mai alergat în competiția derulată în jurului orașului de la malul Cibinului de șapte ani, atunci când, probabil că iubitorii acestei discipline își amintesc, făcea parte din ERC. Evident, în aceste condiții, traseul reprezintă o noutate pentru concurenți și va ridica și mai mult ștacheta spectacolului sportiv oferit de cei care ,,aleargă românește”.

Între cei peste 100 de kilometri contra-cronometru care compun programul cu 9 probe speciale, avem parte de segmente deja clasice pentru istoria raliurilor de la noi. „Cheile Cibinului”, care va fi parcursă de două ori, va fi urmată de „Călugărul” și „Șanta” de noapte (versiunea scurtă) în prima zi de competiție. În cea secundă vom urmări „Râul Sadului”, o probă nouă pentru acest raliu, legendara „Șanta” și la fel de celebra probă spectacol pe circuitul din Sibiu.

După două succese în tot atâtea runde, Raul Badiu, pilotul DTO Rally Team, dublu campion al întrecerii, în 2013 și 2016, și concurent în Junior WRC, pleacă în întrecere din postura de lider. El îl va avea în dreapta pe Rareș Fetean și așteaptă o replica puternică din partea a două echipaje: Dragoș Popa / Sorin Colceriu, locul secund în ierarhia la zi, respectiv Cristi Sugar / Vlad Colceriu. Cei din urmă, campioni în exercițiu, vor să-și ia revanșa după problemele de la runda precedentă. În plus, vin și cu dorința de a acumula cât mai multe puncte pentru Vali Porcișteanu Rally #Team, echipă constituită înaintea acestei etape, într-o competiție la care și Dragoș Popa este implicat, pentru Sibiu Racing Team, Victor Supuran/Andrei Pintilii pentru Napoca Rally Academy, iar Dan Albuț/Cristian Bala pentru Danny Ungur Racing.

Li se alătură pe lista de start Artur Luca/ Ionuț Gheorghe, Radu Luca/Dorina Luca și Florian Popescu/Dragoș Badea. 2 echipaje sint înscrise la categoria debutanți, alături de Victor Supuran/Andrei Pintilii urmând să ia startul și echipajul Mihai Dumitrescu/Bogdan Nițescu, reveniți după ce au absentat la runda precedentă.

Din păcate, pe lista de start nu se vor afla Cristiana Oprea și Diana Hațegan, echipajul care promovează  conceptul Femei în Motorsport. Evident, le așteptăm la rundele următoare, formatul campionatului, cu un clasament în care contează cele mai bune 5 rezultate, permițându-le să minimizeze efectele acestei absențe. Lucru valabil și pentru celelalte echipaje care nu vor puncta la această rundă.

În schimb, pe lista de start, cu mașină de deschidere, se regăsește George Grigorescu, promotorul Cupei DACIA, care, ca și la etapa precedentă, testează o evoluție a modelului Sandero. Despre aceasta a vorbit și colegul Alexandru Dobai, de la FRAS, în ediția Betano Info Rally dedicată rundei precedente. Pentru cei care nu au citit, le vom spune că este vorba despre electronică nouă, cu un computer dedicat care poate fi programat și îmbunătățit ulterior, dar și despre injectoare noi, mai mari, astfel că motorul 0,9 cu 90 CP în versiunea de serie și 117 CP în cea pentru raliuri ajunge la 130 CP și cu cuplu de circa 250 Nm. Există și un nou kit de frânare, cu discuri și pe puntea spate, preluate de la modelul Sandero RS fabricat în Brazilia.

Accesul spectatorilor nu este permis pe probe, însă organizatorii au găsit soluția transmiterii în direct, online, a momentelor importante. Transmisia este asigurată de multiple camere de filmat, totul fiind procesat în cadrul unui studio mobil care va fi amplasat pe probele speciale.

Programul transmisiunilor live la Raliul Sibiului

Vineri, 14 august 2020

START Raliu – ora 15:00

PS2 „Călugărul BUCUR TUNING” – start la 16:35

Sâmbătă, 15 august 2020

PS6 „Șanta – Școala de Șoferi ELIT” – start la 12:25

PS8 „Șanta – Școala de Șoferi ELIT” – start la 15:50 / transmisie televiziunea Sport Extra

PS9 „Circuit Paralel – Schade Berater” – start la 16:40

Festivitatea de premiere – ora 19:00

Cupa DACIA 2020 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class și Happy Credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al treilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii “Între Prieteni”.

Lista echipajelor înscrise la Raliul Sibiului, etapa a treia a ediției a 14-a a Cupei Dacia:

  1. R.Badiu/R.Fetean
  2. D.Albuț/C.Balea
  3. F.Popescu/D.Badea
  4. C.Sugar/V.Colceriu
  5. T.Dănilă/Gh.Dumitru
  6. A.Luca/I.Gheorghe
  7. D.Popa/S.Colceriu
  8. R.Luca/D.Luca
  9. V.Supuran/A.Pintilii
  10. M.Dumitrescu/B.Nițescu

Clasamentul general Cupa DACIA 2020 după a doua etapă, Raliul Perla Harghitei Tess:

  1. R.Badiu/R.Fetean – 78p
  2. D.Popa/S.Colceriu – 56p
  3. C.Sugar/V.Colceriu – 49p
  4. V.Supuran/A.Pintilii – 44p
  5. D.Albuț/C.Balea – 41p
  6. R.Luca/D.Luca – 32p
  7. A.Luca/I.Gheorghe – 31p
  8. F.Popescu/D.Badea – 28p
  9. H.Balea/M.Luncan – 28p
  10. C.Oprea/D.Hațegan – 21p
  11. M.Dumitrescu/B.Nițescu – 17p
  12. S.Procopiu/M.Stanciu – 16p
  13. D.Rusciuga/C.Vârban – 11p
  14. D.Mândruț/M.Sandu – 4p

Credit foto: RallyZoom.ro

Sursa: comunicat transmis autostiri.ro

 


Tags: , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Transalpina Challenge: 94 de piloți la start

Emil Nestor poate deveni, în premieră, campion național la viteză în coastă, iar pentru asta mai are nevoie de un...

Închide