Cupa Mediașului, restart pentru performanță

| 29 august 2017 | 0 Comments

Mediaș, oraș în sărbătoare, atestat documentar acum 750 de ani, alături de evenimentele culturale, sociale, muzicale sau pentru copii, a mai adăugat o filă în istoria sa și în motorsportul românesc.

Duminică 27 august a.c. forfota orașului s-a mutat pe Hula Baznei. Cu mic, cu mare, spectatorii prezenți la Cupa Mediașului „au pus țara la cale” în arșița soarelui și i-au răsplătit pe concurenți cu aplauze.

Competițiile există datorită pasiunii și implicării oamenilor. Trei cavaleri ai sportului cu motor din Mediaș au pus umărul la pregătirea și organizarea acestei etape: Dulăcioiu Ovidiu, Roșca Florin și Hermann Melzer.

„Am reușit să readucem cursele auto acasă și cu sprijinul important al primăriei Mediaș. Este un traseu frumos, apreciat de toți participanții, care are și anumite capcane ascunse. Acest aspect s-a văzut și în ieșirea în decor a autoturismului condus de bunul meu prieten Roșca Florin, un pilot determinat și foarte muncitor, care poate merge pe acesta și cu ochii închiși. Suntem mulțumiți de ceea ce ne-a oferit ziua de astăzi. Suntem fericiți că am terminat cu bine o competiție atât de frumoasă. Am avut emoții mari! Ne-am dorit să iasă totul bine, nu am avut incidente, iar munca tuturor s-a încheiat cu bine. Un motiv în plus de satisfacție îl avem datorită voluntarilor care au înțeles ce au de făcut. Mulțumim tuturor! Vă așteptăm cu drag și anul viitor la Mediaș,” a declarat Dulăcioiu Ovidiu.

Bucuria și satisfacția localnicilor a fost evoluția fiecărui pilot. Șerban Andrei, remarcat și aplaudat de spectatori, a precizat: „Știam traseul de la Mediaș, însă starea inițială a drumului nu îți permitea să desfășori o cursă de viteză în coastă. Organizarea acestei etape reprezintă un moment important în istoria motorsportului românesc, în continuarea tradiției și în dezvoltarea lui. Excelentă atmosfera de aici. A fost o zi minunata, pe un traseu superb alaturi de oameni frumosi si buni. A fost un antrenament de bun augur pentru Trofeul Teliu. Vreau să-i felicit pe toți cei implicați în organizarea acestei competiții. Cred că este momentul să se desfășoare la Mediaș și o etapă din campionatul național în sezonul următor și nu numai.”

L-am revăzut în acțiune pe Octavian Tirnovean în calitate de deschizător la volanul unui autoturism de stradă cu suspensiile modificate. Prin evoluția sa tânărul și talentatul pilot a reușit să-i introducă pe spectatori în lumea fascinantă a curselor de viteză în coastă.

„Ce zi!! A fost fain, a fost superb! Nu pot să stau departe de lumea motorsportului și fac tot ce pot pentru a evolua în curse. Îmi doresc să revin la prima dragoste, la raliuri. Felicitări tuturor!”, ne-a mărturisit Octavian.

Nirișteanu Dan și-a făcut debutul în competițiile automobilistice în anul 1979. Experiența acumulată în raliuri, rallycross, slalom paralel, în competițiile de viteză pe circuit sau de viteză în coastă a „transpirat” în Cupa Mediașului. Este un exemplu pentru generațiile ce-l urmează.  A concurat fără reticențe, cu aplomb, respect și a rămas în sufletul celor care  i-au văzut evoluția.

„În sfârșit am participat pe un traseu nou și foarte frumos. Îmi place foarte mult aici și îmi doresc să revin. Păcat că nu au venit mai mulți piloți din campionatul național. Am câștigat experiență pe un traseu deosebit. Bravo!”, a menționat Nirișteanu Dan.

Viitorul motorsportului românesc este de bun augur. Au concurat în campionatul regional, alături de piloți titrați din campionatul național, 4 juniori în lupta pentru cununa cu lauri: Hanea Mihnea, Kiss Szilard, Pasko Peter și Ciuntu Sebastian.

Ciuntu Sebastian a debutat în cursele de slalom paralel în anul 2016. În acest an În campionatul de slalom paralel ocupă locul 2 la juniori și locul 6 în clasamentul Open. Pregătit pe băncile de școală ale unuia dintre cei mai iubiți piloți români, Vali Porcișteanu, Ciuntu Sebastian a făcut următorul pas în cariera de pilot, cursele de viteză în coastă.

„Am participat pentru prima oară la un concurs pe asfalt. Aderența este diferită pe asfalt față de macadam unde mașina nu ascultă de tine dacă nu faci ceea ce trebuie. Și pe macadam și pe asfalt, la competițiile de viteză în coastă, nu ai loc de greșeala. M-am înscris pe ultima suta de metri și am concurat cu o mașină setată pentru macadam. Fără ajutorul lui Nirișteanu Dan care mi-a împrumutat un set de anvelope nu aveam ce să fac aici. Pentru viitor îmi propun să particip în CNVC2, să acumulez cât mai multă experiență pentru ca ulterior să-mi fac debutul în raliuri. Mulțumesc mult celor care-mi sunt alături,” a precizat Ciuntu Sebastian.

După competițiile de karting, viteză pe circuit, îndemânare, de autoslalom, Tanasie Antonia – Ioana a gustat din adrenalina curselor de viteză în coasta la Râșnov unde și-a făcut debutul în Campionatul de Viteză în Coastă 2. Cupa Mediașului a reprezentat o șansă bună pentru a acumula experiență.

„Foarte bună decizia de a înființa CNVC 2, o rampa de lansare pentru toți cei care doresc să-și facă debutul în competițiile auto. Motivele pentru care trebuie să treci prin acest campionat sunt: bugetul mai mic, acumularea și schimbul de experiență, verificarea și valorificarea potențialului. Stilul de condus diferă la circuit față de cursele de viteză în coastă. Pasiunea contează. Poti avea și momente mai puțin bune, poți să greșești și trebuie să înveți din greșeli. Avansat sau începător poți avea momente în care să suspini. Important este să continui,” a declarat Tanasie Antonia – Ioana.

Aflat la debutul competițional Vincze Emil Csaba a încheiat cursa în Top 10 la etapa regională și pe locul 2 în clasamentul debutanților.

„A fost o zi extraordinară. Am trecut cu bine peste primele emoții de la urcare. Ceea ce nu am înțeles este modul de cronometrare. Timpii comunicați la urcare față de cei afișați la coborare au diferit mult și cred că aici trebuie să fac tot ce pot pentru a schimba acest aspect, diferența fiind de peste 6 secunde. Este frustrant și nu cred că este bine. Promit să lucrez cu federația (n.r.: Federația Română de Automobilism Sportiv) pentru a corecta acest aspect. Organizare, oameni și traseu de nota 10. Mă bucur că am reușit să rup câteva aplauze,” a mărturisit Vincze Emil Csaba.

Orha Claudiu face spectacol dar își păstrează cadența în Campionatul Național de Viteză în Coastă 2.

„O probă foarte frumoasă de tehnică și viteză. În primele ace de par mi-am încălzit bine gumele și am trăit o senzație unică, generată probabil de viteză, concentrare și atmosferă. Parcă mergeam printr-un tunel de oameni. Super! Nimic nu se compară cu adrenalina generată de spectatori, parcă nici nu mai vezi altceva. Este o senzație aparte, frumoasă de care avem nevoie în acesta ramură sportivă. Daca vor mai organiza la Mediaș curse le sugerez să aibe parcul închis în oraș. Felicitări pentru acest demers, pentru organizare și ospitalitate,” a menționat Orha Claudiu.

Priceput sau nu la mașini nu poți să rămâi indiferent la sunetul unui Ferrari. Doi italieni cu suflet de roman au evoluat pe Hula Baznei: Armando Battocchi si Alessandro Pietta.

„Pentru mine este cel mai frumos traseu pe care am concurat aici în România. După etapele din campionatul național m-am decis să concurez și la o cursă din campionatul regional. A fost o etapă foarte frumoasă. Nu am cunoscut traseul și acest lucru a fost o mare provocare. La cursele de urcare concentrarea trebuie să fie maximă, trebuie să găsești echilibrul și forța pentru a fi constant, echilibrat dar mai bun decât adversarii. Foarte frumoasă atmosfera. Îmi doresc să revin,” a conchis Alessandro Pietta.

Susținută de Primăria Municipiului Mediaș, Cupa Mediașului a fost organizată de Clubul Auto Crono sub tutela Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție-Serviciul Rutier  Sibiu, Poliția Municipală Mediaș, Poliția locală Mediaș, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, respectiv Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.

Parteneri tehnici: Bosch Car Service Maxi Serv, BAT Medias, Service Auto Util,  Dealer Dacia Gammis , Konsta Splendid, Concesionar Peugeot &Citroen Med Service, Auto Check Center Arodent, Magnum Group,Generali SA ,Maxi Tools Serv

Sponsor principal: METALUBS INTERNATIONAL

Podium Cupa Mediasului 2017

Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 – Clasament Open 2RM

  1. Ionescu Claudiu Ionut #166 / VW Golf2
  2. Orha Claudiu #172 / Mitsubishi Colt
  3. Martincsek Zoltan #175 / Peugeot 205 GTI

Campionatul Regional

  1. Armando Battocchi #6 / Ferrari 458 Challeng
  2. Serban Andrei #14 / Skoda Fabia
  3. Alessandro Pietta #80 / Ferrari 458 Challeng

Pasionații sportului cu motor pot să-i revadă pe concurenți pe 16 septembrie a.c. la Măgherani, județul Mureș când se va disputa a IX-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2 și etapa a III-a din cadrul Campionatului Regional de Coastă.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Video: YouTube


Tags: , , , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Ciprian Daniel Lupu On Board la Trofeul TOTAL Brasov 2019

Bine v-am regăsit! De această dată, cu ajutorul Lui Ciprian Daniel Lupu vă oferim imagini din interiorul mașinii sale de...

Închide