Baba Dochia ajunge la prima ei coasta…

| 16 mai 2019 | 0 Comments

Proaspat testata la Raliul Argesului, Baba Dochia isi face debutul in Campionatul National de Viteza in Coasta pentru Automobile Istorice de Competitie la etapa de la Cheile Gradistei, din acest weekend.

Asa cum declara Catalin-Cedric Ghigea inainte de Raliul Argesului, prima competitie la care a participat noua masina a fost un antrenament cu public. Raliul Argesului au adus primii metri parcursi impreuna in regim de proba speciala. Dupa shakedown si dupa fiecare bucla parcursa, Baba Dochia a vut parte de imbunatatiri ale setarilor si de remedieri ale unor mici defectiuni, inerente unor primi kilometri.

Cu fiecare metru parcurs, Catalin a aflat mai multe despre comportamentul noii masini si despre ce o face atat de diferita fata de Phoenix, GTV-ul de grupa 2 cu care a concurat in ultimii patru ani.

Raliul Argesului s-a incheiat, din pacate, cu o mica iesire in decor pe PS5, iesire care a dus la hotararea echipajului de a se opri, a verifica masina si apoi de a abandona cu amaraciune.

“Baba Dochia este o noua provocare pentru mine. Nu m-am asteptat sa fie atat de diferita de Phoenix. Curba acomodarii este una inca foarte abrupta pe fiecare kilometru parcurs. Mi-ar fi placut sa avem timp sa ne cunoastem in liniste, pe un circuit. Nu am avut insa acest timp si am hotarat sa ne imprietenim la Raliul Argesului. Nu a fost o decizie inteleapta dar singura la indemana.

Tinuta de drum a noii masini este impecabila. Franele sunt mult mai eficiente ca cele ale lui Phoenix. Are un motor turbo fara ALS (sistem inexistent in epoca masinii). De aceea, plaja de operare eficienta a motorului este una foarte ingusta si turbina intervine destul de brutal. Schimbarile treptelor de viteza sunt mult mai dese. Sunt foarte multe de invatat si voi invata cu fiecare kilometru parcurs. Prin urmare, singura mea tinta pentru 2019 este sa ajung cat mai repede sa ma simt acasa la volanul Babei.

Sunt incantat ca noua masina a fost primita cu foarte multa caldura la Raliul Argesului. Eu o mangai si ii vorbesc inainte de fiecare proba speciala sau urcare dar am fost foarte emotionat cand un spectator, prieten bun dealtfel, i-a sarutat capota in prestartul super specialei din Pitesti.

Masina reprezinta o fila frumoasa a istoriei motorsportului si ma bucur ca unii nu au uitat-o iar altii o descopera cu o asemenea bucurie,” a declarat Catalin-Cedric Ghigea, citat de autostiri.ro

Partenerii lui Catalin si ai Babei sunt Autoitalia, importator Alfa Romeo, Motul, Foerch, Oldtimer Studio si publicatia RacingWheels.

Credit foto: Catalin Stoia

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: ,

Category: Classic cars, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Romanian Endurance Series: Willi Motorsport continuă seria victoriilor la Târgu Mureș

Finala Romanian Endurance Series va avea loc pe MotorPark România în ultimul weekend al lunii octombrie.

Închide