spot_img

Analiza detaliată a înmatriculărilor de autovehicule în luna Martie 2024

În luna martie a anului 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut: 

  • Înmatriculările de autoturisme noi sunt în scădere (-26,6%), față de martie 2023;
  • Autoturismele “electrificate” au o scădere de -9%, realizând o cotă de piață de 23,9% din care autoturismele pur electrice înregistrează o scădere de -35,9%, realizând o cota de piață de 7.4%;
  • Vehiculele comerciale ușoare plus minibus, în creștere cu +9,7%, iar cele grele plus bus cu +4%;

După evoluția importantă a lunilor anterioare, martie 2024 vine cu o scădere de -22% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de luna martie a anului 2023 și cu -17.4% faţă de luna februarie 2024. 

Sursă date: DRPCIV, prelucrare APIA

I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total) au înregistrat, în luna martie 2024, un volum de 8925 unități, cu 26,6% mai puțin decât în luna similară din 2023.

Segmentarea pe clase. În luna martie a anului 2024, fata de aceeași perioadă a anului trecut, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează:

·         Clasa A (-21%)

·         Clasa B (-44,5%)

·         Clasa C (-21,4%)

·         Clasa D (+85,9%)

·         Clasa E (+3%)

·         Clasa F (-8,1%)

·         SUV (+8,6%)

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 52,2%, în creștere cu 8.6%, urmat de Clasa C cu o cotă de 27.1%, în scădere cu 21.4% și Clasa B cu o cotă de 10,7%, în scădere cu 44.5% față de cota deținută în luna martie a anului trecut.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna martie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o scădere de -39,1% față de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 58,4%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel plus mild hybrid diesel, acestea înregistrează o creștere de 24.9% și dețin o cotă de 17,7% din total. Nota: Statisticile separate ale motorizărilor mild hybrid benzină, respectiv pentru mild hybrid diesel, pot fi accesate prin intermediul: https://www.apia.ro/platforma-raportare

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin în a III-a lună a anului 2024, o cotă de piață de 23,9%, care depășește cu 6.2 p.p. cota deținută de motoarele diesel (nota: categoria diesel include și motorizările mild hybrid diesel).

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 7,4% din piață, în luna martie a anului 2024, față de martie 2023, când reprezentau 8,4%, în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețin o cotă de piață de 4.9%, în creștere cu +2,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În luna martie a anului 2024 primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 212 unități și o scădere de 57.8% față de aceeași perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 cu 83 unități și o creștere de 84.4% și Tesla Model Y cu 78 unități și o scădere de -2,5%%.

 

În ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 3 modele din luna martie a anului 2024 este condus de Mercedes Benz GLE, cu 35 unități și o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului precedent, urmată de Toyota RAV4 cu 33 unități și o creștere de 230% urmate de Ford Kuga și Porsche Cayenne cu câte 32 unități.

 

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 a lunii martie: Toyota Corolla cu 190 unități, în creștere cu 20.3% față de martie 2023, urmată de Toyota RAV4 cu 165 unități și 44.7% creștere, apoi Toyota C-HR cu 115 unități.

II. Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în martie 2024, o creștere de 9.7% față de luna martie 2023, din care autovehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o diferență de doar două unități față de luna similară a anului trecut.

Analiza detaliată a segmentului autovehicule comerciale ușoare si minibus este disponibilă prin accesarea platformei de raportare https://www.apia.ro/platforma-raportare

III. Vehiculele comerciale grele și bus înregistrează, în martie 2024, o creștere de 4% față de luna martie 2023, din care autovehiculele comerciale grele fără bus înregistrează un volum similar comparat cu volumul lunii martie a anului trecut, respectiv 186 unități față de 185 unități.

Analiza detaliată a segmentelor vehiculelor comerciale grele si bus cu includerea segmentelor 3.5t – 6t, 6t – 16t, >16t si bus este disponibilă prin accesarea platformei de raportare https://www.apia.ro/platforma-raportare

Vă invităm să descoperiți CarS singura platformă online de analiză a pieței auto din România (https://www.apia.ro/platforma-raportare) pentru rapoarte dinamice și detaliate ale datelor de piață, disponibile atât pentru autovehicule noi, cât și pentru cele second-hand. Platforma reprezintă un instrument esențial pentru toți cei interesați de evoluțiile din industria auto, ce oferă posibilitatea de filtrare a informațiilor după criterii precum: Județ, Marcă, Model, Clasă, An de fabricație, Tip combustibil etc. 

Sursa și imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,274FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,660AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri