spot_img

Alex Filip și Bogdan Iancu la Rallye International du Valais

barum2014_Marek-Pleha_Filip_18Alex Filip și Bogdan Iancu sunt pregătiți pentru ultima provocare din 2014

Campioni naționali în 2012 si 2013 in categoria 2WD, Alex Filip și Bogdan Iancu au optat pentru un parcurs european în 2014. Aventura lor se încheie în acest weekend cu participarea, în Elveția, la Rallye International du Valais.

Penultima etapă din Campionatul European de Raliuri este programată în perioada 23 – 25 octombrie pe specialele din cantonul elvețian Valais. Ajuns la ediția cu numărul 55, Rallye International du Valais este cel mai important eveniment din motorsportul elvețian. „Încă de anul trecut, când am văzut imaginile de la această etapă pe Eurosport, mi-am dorit să includ în programul meu acest raliu. Este o etapă de munte în adevăratul sens al cuvântului, unele dintre probe fiind la o altitudine de 1.800 metri. Probele sunt senzaționale și au câte puțin din toate celelalte raliuri pe asfalt la care am participat până acum“, a spus Alex Filip, citat de Autostiri.ro, după recunoașterile oficiale.

_KNE6366Startul raliului se va da la Sion, pe 23 octombrie, iar sosirea este programată sâmbătă, 25 octombrie, la Martigny. În total vor fi parcurse 19 probe speciale cu o lungime de 260 km, majoritatea fiind pe asfalt. În ultima zi este programată și speciala Les Cols, care cu 32,13 km este cea mai lunga din Campionatul European de Raliuri. „Vom concura pe drumuri uneori late și de viteză, alteori înguste, foarte virajate, denivelate sau chiar de macadam pe o porțiune de peste 29 km din cei 260 km ai raliului, masina fiind in configuratia de asfalt. Este raliul cu cele mai multe probe distincte, 11, unele dintre ele fiind parcurse o singură dată. Va fi un test interesant pentru noi și pentru mașină și sper să ajungem cu bine la sosire“, a continuat Alex Filip, potrivit Autostiri.ro.

Aflat într-o formă fizică excelentă, demonstrată și după parcurgerea distanței București – Sibiu pe bicicletă în 12 ore, pentru o cauza caritabila a proiectului ciclaton.ro, Alex Filip este pregătit și pentru provocările din etapa elvețiană. „Este un raliu lung și dificil, dar suntem pregătiți și sper să reprezentăm drapelul național cu viteză și lipsiți de probleme tehnice. Va fi o concurență foarte puternică la clasa 2WD, printre care și prietenul echipajului nostru, campionul en-titre Zoltán Bessenyey, dar ne dorim să termină sezonul cu un rezultat bun și cu cât mai multe informații care să ne ajute în 2015. Ne aflam aici datorita sprijinului si increderii partenerilor nostri si incercam si de aceasta data sa nu-i dezamagim“, a mai adăugat Alex Filip, citat de Autostiri.ro, care va concura în Elveția cu modelul Renault Clio R3, cu care a câștigat două titluri naționale.

Alex. Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2014 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin si Mobil 1 prin Star Lubricants, de partenerii media Intact Media Group si sportsbusiness.ro si de partenerii tehnici Certina prin B&B Collection, PowerBar, Felt bicycles, Hotel Hilton Sibiu, Nespresso, Ludicass Traduceri, Automobil Clubul Roman si Colina Motorsport.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,340FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,470AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri