Membrii Asociației Presei Auto din România – APAR s-au întrunit în Adunarea Generală pentru alegerea unui nou Președinte, discutarea raportului periodic de activitate și a proiectelor pentru perioada următoare.
În urma voturilor, noul Președinte APAR este Daniel Costea, jurnalist cu o activitate în domeniul auto de aproape 20 de ani. Daniel Costea și-a început cariera în jurnalismul auto în anul 2000, la compania Automedia, ocupând pe rând funcția de redactor-șef al revistelor Autoshow, Quattroruote și CAR. Totodată, Daniel Costea este membru în juriile „Mașina Anului în România” și „Cel mai 4×4 din România”.
„Sunt onorat să fiu Președintele celei mai vechi organizații profesionale de presă din România. În plus, am șansa de a ocupa această funcție chiar în anul în care are loc cea de-a 20-a ediție a competiției „Mașina Anului în România”. Îmi voi folosi mandatul pentru a susține cât mai multe inițiative menite să ajute dezvoltarea și consolidarea presei auto din România. În acest demers sunt bucuros să am alături în Consiliul Director toți foștii Președinți APAR, care mai sunt activi în presa auto. Este o consecință a statului APAR, care prețuiește experiența foștilor Președinți.”, a declarat Daniel Costea la alegerea sa în funcția de Președinte APAR.
Daniel Costea îi succede în funcție lui Adrian Drăgan, ce deținea funcția de Președinte din 2016. „În perioada mandatului meu am avut provocări jurnalistice extraordinare într-o perioadă în care industria auto trece prin cel mai radical proces de transformare din întreaga sa existență.
APAR a încercat să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor de interes social, care afectează direct atât comerțul de automobile cât și calitatea vieții: de la lipsa unei infrastructuri care să genereze creștere economică, până la cauzele accidentelor și mentalitatea lipsită de respect pentru viață a conducătorului auto.
Anul trecut am sărbătorit 20 de ani de la înființarea APAR printr-un forum dedicat mobilității următorilor 20 de ani. Sper ca această asociație să crească pe mai departe,” a adăugat Adrian Drăgan, citat de autostiri.ro.
În cadrul Adunării Generale, s-a stabilit și data la care va avea loc competiția „Mașina Anului 2019 în România”. Aceasta se va desfășura pe data de 11 decembrie la Academia Titi Aur, o locație devenită tradițională pentru organizarea acestui eveniment național.
Anul acesta reprezintă o bornă importantă în istoria competiției, fiind ediția cu numărul 20. Prima ediție a concursului „Mașina Anului în România” a avut loc în decembrie 1998, câștigătorul de atunci fiind prima generație Ford Focus. Distincția oferită de APAR a fost de bun augur pentru Focus, acesta devenind la scurt timp „Mașina Anului în Europa” și „Mașina Anului în SUA”.
De asemenea, în istoria competiției noastre sunt modele câștigătoare, ce au confirmat apoi în vânzările din Europa. Spre exemplu, Renault Captur, câștigătorul tilului „Mașina Anului 2014 în România” a devenit un adevărat trendsetter în segmentul crossover-urilor mici din Europa, chiar dacă nu a mai câștigat premiul de „Mașina Anului” în alte țări. Acest lucru confirmă încă o dată modul transparent și profesionist al procesului de votare pus la punct de APAR.
Dacia Duster a câștigat cu ambele generații disctincția „Mașina Anului în România”, devenind apoi lider incontestabil în vânzări, repurtând un succes fără precedent la nivel european, pentru marca Dacia. Mai mult, APAR și membrii juriului „Mașina Anului în România” au fost întotdeauna deschiși către toți producătorii, indiferent de continentul de pe care fac parte. Astfel, de-a lungul timpului, trofeul a fost câștigat, deopotrivă, de branduri europene, americane, japoneze și coreene.