Ultima zi de concurs nu a adus nici o surpriză în Raliul Germaniei, Citroen încheind en-fanfare competiţia. Loeb a mai pus câteva secunde între el şi Dani Sordo, Sebastien Ogier a terminat al treilea, la două minute şi 13 secunde de învingător, în timp ce primul pilot ce nu a alergat pe un Citroen a fost Jari Latvala, pe patru.
În ziua a treia Solberg şi Loeb şi-au împărţit victoriile. Solberg şi-a adjudecat SS 15 şi 17, Dhrontal 1 şi 2, în timp ce Loeb a triumfat în specialele Moselwein 1 şi 2, ultima specială a raliului fiind adjudecată de Raikkonen.
În urma victoriei de ieri, a 59-a din carieră, Loeb a reuşit un nou record în WRC, impunându-se în acelaşi raliu de opt ori consecutiv. „E o victorie care mă bucură foarte mult, este incredibil şi sunt foarte mulţumit. M-am simţit excelent în Germania, ca dealtfel de fiecare dată când am alergat aici. A fost palpitant iar lupta puratată cu Dani până în ultima probă a fost cu siguranţă pe placul spectatorilor”, a spus campionul mondial la final.
Loeb şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului general la 58 de puncte în faţa pilotului Citroen Junior, Sebastien Ogier şi la 74 faţă de ocupantul locului trei Jari Latvala. Solberg pe patru şi Sordo pe cinci încheie Top Five. Următoarea etapă a Campionatului Mondial va avea loc între 10 şi 12 septembrie în Japonia.