Volvo Trucks și-a livrat primele vehicule complet electrice

| 25 februarie 2019 | 0 Comments

Volvo Trucks și-a livrat primele vehicule complet electrice pe data de 19 februarie – un camion destinat colectării deșeurilor, către compania de salubritate și reciclare Renova, și un camion de distribuție, către compania logistică DB Schenker și transportatorul partener TGM, care operează în Suedia.

Camioanele electrice Volvo FL sunt parte a unei pre-serii dezvoltate în colaborare cu parteneri atent selectați. Producția de serie a modelului Volvo FL Electric și a „fratelui” său mai puternic, Volvo FE Electric, va începe cu un număr limitat de camioane pentru piețele europene, în cea de-a doua jumătate a anului 2019.

Absența zgomotului motorului și a emisiilor poluante contribuie la condiții de muncă mai bune pentru șofer și la un mediu urban mai liniștit și mai curat.

„Colaborarea noastră strânsă cu șoferii și clienții ne-a permis să dezvoltăm, în scurt timp, soluții de transport electrificat care îndeplinesc cerințe înalte în ceea ce privește performanța, distanțele care pot fi parcurse, manipularea mărfurilor și utilizarea vehiculului”, spune Roger Alm, Președintele Volvo Trucks.

Șoferii care vor opera camioanele electrice au avut oportunitatea de le a testa înainte de livrare, ca parte a cursurilor de pregătire specifice. „Șoferii au fost impresionați în special de răspunsul lanțului cinematic, care livrează o accelerație rapidă și fără întreruperi, precum și de nivelul redus al zgomotului”, adaugă Roger Alm.


„Vom continua să ne dezvoltăm oferta de vehicule electrice. În același timp, reducem constant impactul camioanelor noastre diesel și pe gaz asupra mediului, în principal prin lanțuri cinematice eficiente din punct de vedere energetic”, a precizat Roger Alm, Președintele Volvo Trucks.

Date despre camioanele electrice Volvo

Volvo FL Electric și Volvo FE Electric sunt dezvoltate pentru aplicații de distribuție, manipularea deșeurilor și alte aplicații de transport urban. Volvo FL Electric are o masă totală (GVW) de 16 tone, în timp ce Volvo FE Electric are o masă de 27 tone.

Puteți citi mai multe despre inițiativele Volvo Trucks în domeniul electromobilității la http://www.volvotrucks.com/electromobility

Video: YouTube

VIA: Volvo Trucks


Tags: ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Super Sim Saturday: MOTUL BMW M8 GTE câştigă la Sebring

"Super Sim Saturday", care a inclus trei eveniment sim majore, a fost una de succes pentru piloţii oficiali BMW.

Închide