Pagani Huayra a fost lansat cu mare fast la Salonul Auto de la Geneva, de luna aceasta, iar astăzi vă putem prezenta câteva imagini ale modelului surprinse în cadrul eveminemtului “Motori e Sapori”, ce are loc zilele acestea în Italia.
Chiar dacă maşina pare identică cu cea prezentată de italieni la Geneva, persoana care a realizat clipul susţine că este de fapt o nouă versiune a modelului, numită PT4, prima dintr-o serie lungă de ediţii speciale pe care producătorii le vor lansa!
Clipul surprinde modelul în toată splendoarea s-a, atât la interior cât şi la exterior, iar până la un drive test al maşinii, ne putem mulţumii cu atât!