Ultimul weekend al lunii august, ne-a adus intreceri in cadrul proiectului Dacia Revival, in regiuni diametral opuse ale tarii. Astfel, am avut intreceri atat pe circuitul ialomitean MotorPark, cat si pe superbul traseu montan maramuresean Gutai.
Etapa cu numarul patru a Romanian Retro Racing, desfasurata pe circuitul MotorPark de langa Adancata, a aliniat la start pe langa modelele istorice consacrate din patrimoniul auto mondial si cateva din batranele ,dar elegantele noastre automobile Dacia, la categoria Dacia Revival. Asa dupa cum ne-a obisnuit, competitia bolizilor istorici s-a impartit si de aceasta data, in doua categorii dinstincte si anume: Regularitate Auto si Viteza Istorice pe Circuit. Ultima categorie, desi foarte spectaculoasa, a adus la linia de start (Dacia Revival) doar 4 modele Dacia 13xx, trei la grupa a doua si doar unul singur la prima grupa. Cu toate acestea, populara si spectaculoasa competitie, ne-a rezervat o imensa surpriza in momentul in care, la finalul competitiei, tanarul Victor Ionescu de nici 14 ani, a reusit victoria atat la grupa 2, cat si la General.
Chiar daca competitia nu a fost una “bogata”, iar numarul participantilor a fost unul redus, totusi tanarul pilot s-a luptat cu trei piloti experimentati, doi dintre ei detinand titluri de campion in competitia mai sus mentionata. De altfel, tanarul Victor ( fiul lui Irinel Ionescu, participant si el anul trecut la Dacia Revival si acest an la istorice), a beneficiat de un concurs de imprejurari extrem de favorabil, materialul de concurs care de obicei ii facea probleme , comportandu-se excelent, iar campionul en-titre si lider al campionatului – Mihai Alexandrescu a evoluat cu masina de rezerva, avand rezultate vizibil slabe. In plus, acesta din urma a acuzat inca din primul tur probleme tehnice, una din planetare facandu-i probleme, el nefortand absolut deloc, dupa cum ne-a declarat.
In aceeasi cheie, tanarul , dar modestul Victor ne-a povestit cu nonsalanta si inocenta varstei, ca nu a fortat deloc masina la aceasta etapa si efectiv s-a concentrat doar pe condusul fara probleme si pe placerea pilotajului alaturi de tatal sau, care a evoluat la volanul unui superb Ford istoric.
Asadar, la finele rundei cu numarul patru, Victor Ionescu urca pe prima treapta a podiumului la General si grupa a doua Dacia Revival – Viteza Istorice pe Circuit. Pe locul secund urca Adrian Voicu, cu al sau model argintiu, in vreme ce Dacia 1310, pilotata de veteranul Mihai Alexandrescu obtine doar pozitia a treia la grupa si patru la General. Cu toate ca la aceasta etapa, punctele obtinute de Alexandrescu nu au fost foarte multe, ele au fost insa suficiente,pentru ca acesta sa-si adjudece titlul de campion Dacia Revival-Viteza pe Circuit Istorice 2022, cu o etapa inainte de finalul sezonului.
La prima grupa, simpaticul Vlad Andrei Dorobantu, cu a sa superba Dacia 1300 – gri sobolan – obtine bineinteles prima pozitie, fiind de altfel singurul participant, dar si locul al treilea la General, mentionand si de aceasta data, ca masina a fost exceptional de bine pregatita ,din punct de vedere tehnic, in aceasta a doua parte a sezonului. Bineinteles ca , ”echipa de la Cluj”- oameni modesti care nu vor sa iasa in prim plan, au ajutat si de aceasta data ,concurentii dacioti prezenti la MotorPark.
Sa amintim ca in cadrul Regularitatii Istorice pe Circuit, competitia a fost castigata de simpaticul cuplu Mihai si Georgia Popescu, la bordul superbului model visiniu Dacia 1100.
Din pacate, la cealalta competitie , Trofeul Gutai-, Dacia Revival a aliniat la start doar doua modele Dacia, acest lucru radicand mari semne de intrebare, privind viabilitatea proiectului. Doar doua masini au reusit sa se regaseasca pe grila de start a competitiei maramuresene si anume superbul model albastru 1300 de grupa 2, pilotat de Krisztian Orosz si Dacia 1310 TLX, la volanul careia se afla veteranul brailean Valentin Nemtanu. Cu un parcurs fara probleme in cele doua manse, pilotul clujean ne-a declarat: “ De la prima urcare am simtit ca sunt una cu masina, acest lucru concretizandu-se in timpii obtinuti. Pot sa afirm ca este pentru prima data cand simt masina asa cu mi-am droit de la inceput. Multumesc familiei, lui Attila care a fost cu asistenta tehnica si nu in ultimul rand sponsorului Lelu Mit si reprezentantei sale Adriana Perde, fara de care aceasta etapa as fi urmarit-o doar la televizor”. La finalul Trofeului Gutai, Orosz obtine prima pozitie la General si grupa 2 Dacia Revival, precum si la grupa A2+B2, iar la Istorice si grupa I1, doua locuri secunde.
De un weekend fara probleme a beneficiat si Valentin Nemtanu care ne-a marturisit ca a fost incantat de atentia spectatorilor maramureseni, cu privire la modelele noastre istorice. Seniorul brailean a urcat pe prima treapta a podiumului atat la prima grupa Dacia Revival, cat si la grupa I2, la Istorice urca pe locul al treilea, iar la General Dacia Revival obtine pozitia a doua , dar cu un timp cumulat in cele doua manse mai mare cu peste 1 minut si 24 secunde, fata de Krisztian Orosz, incheind ultimul asa dupa cum ne-a obisnuit cam de fiecare data.
Clasament Dacia Revival Istorice pe Circuit, dupa patru etape:
Dacia Revival – General
- Mihai Alexandrescu 109 pct. ( Campion al sezonului 2022 cu o etapa inainte de final)
- Vlad Andrei Dorobantu 68 pct.
- Adrian Nicolae Voicu 66 pct.
- Victor Ionescu 6 pct.
- Andrei Rotaru 32. 4 pct.
- Gabriel Conduris 30 pct.
- Irinel Ionescu 6 pct.
Dacia Revival – Grupa 1
1.Vlad Andrei Dorobantu 120 pct.
2.Gabriel Conduris 57 pct.
3.Andrei Rotaru 49.2 pct.
Dacia Revival – Grupa 2
1.Mihai Alexandrescu 114 pct.
2.Adrian Nicolae Voicu 66 pct.
- Victor Ionescu 33.6 pct.
- Irinel Ionescu 29 pct.
Clasament Dacia Revival Viteza in Coasta dupa patru etape:
Dacia Revival – General
- Mihai Alexandrescu 68 pct.
- Adam Robert 61 pct.
- Valentin Nemtanu 57 pct.
- Gabriel Conduris 45 pct.
- Andrei Rotaru 20 pct.
Dacia Revival – Grupa 1
1.Gabriel Conduris 75 pct.
2.Valentin Nemtanu 73 pct.
3.Andrei Rotaru 36 pct.
Dacia Revival – Grupa 2
1.Mihai Alexandrescu 75 pct.
2.Krisztian Orosz 25 pct.
Dacia Revival – Grupa EVO
- Adam Robert 75 pct.
Urmatoarea runda Dacia Revival – Viteza pe Circuit, se va desfasura la finalul lunii octombrie pe acelasi circuit ialomitean de langa Adancata, iar cu Viteza in coasta ne vom reantalnii pe superbul traseu muscelean de la Campulung, in weekend-ul 17-18 septembrie.
Chiar daca prezenta la ultimele evenimente Dacia Revival a fost una extrem de slaba ( probabil si pentru ca inca este perioada concediilor), speram ca frumosul proiect ce implica o mare parte a istoriei automobilismului autohton, se va dezvolta in continuare, atragand numerosi pasionati, fie ei piloti, mecanici sau spectatori.
Credit foto: Csabi Farkas, Boboaca Ilie Marius