UpCity – lansarea primului Autobuz 100% Electric din România

| 23 martie 2021 | 0 Comments

Grupul ATP, controlat de antreprenorul Mircea Cîrț, vrea să producă la Baia Mare un autobuz 100% electric cu 26 de locuri și autonomie minimă de 200 de kilometri.

În anul 2019 compania românească ATP anunța intrarea în producție a unui camion ,,Fabricat în Maramureș”. Acel moment a venit după ce producătorul de autocamioane din Brașov dispăruse de pe piață, în urma unor încercări de relansare.

Asociația Română Pentru Smart City a prezentat în exclusivitate imagini cu primul autobuz 100% electric românesc, în cadrul webinarului Smart City cu tema Viitorul transportului public. Focus: România.

Mircea Cirț, Președintele ATP Group a prezentat imagini cu autobuzul ATP Bus UpCity, produs de ATP Trucks cu o capacitate de 83 locuri, 26 pe scaune, podea joasă, 3 uși și o autonomie de 200 km, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri. Componentele sunt achiziționate de la furnizori consacrați, iar provocarea majoră a fost alegerea bateriei. În cele din urmă, alegerea a mers natural către un producător aflat în topul internațional. Structura autobuzului electric este gândită pentru a putea extinde autonomia până la 360 km. Prototipul va fi omologat la nivel european și prezentat inclusiv în orașele românești, într-o manieră inedită. Unicitatea produsului precum și alte elemente tehnice vor fi dezvăluite la începutul lunii mai, când vor avea loc o serie de teste, potrivit romaniansmartcity.ro.

Mircea Cirț (Președinte ATP Group) ne arată primele imagini cu UpCity – primul autobuz electric din România.
Informații despre componente, baterie, durată de viață, capacitate, etc

Video: YouTube

Sursa foto: romaniansmartcity.ro


Tags: , , , , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
De la Raliul Narciselor la TESS Rally. O istorie a celui mai longeviv raliu din Romania

In fiecare an inceputul sezonului automobilistic se marcheaza cu clasica etapa de raliu de pe meleagurile brasovene. Aceasta etapa, cunoscuta...

Închide