spot_img

Un român, în „careul de aşi” ai Europei pe circuitul francez Varennes-sur-Allier

Campionatului European de Karting, categoria KF3

Pe circuitul francez Varennes-sur-Allier, s-a disputat în weekend-ul trecut prima dintre cele două etape ale ediţiei 2012 a Campionatului European de Karting, categoria KF3.

105 piloţi, cu vârste între 13 şi 15 ani, reprezentând „elita” mondială a juniorilor, au fost împărţiţi în 7 grupe, ca urmare a calificărilor cronometrate şi au alergat câte 6 manşe de calificare, fiecare grupă cu toate celelalte. Din totalul celor 21 de manşe a rezultat un „platou” de 34 finalişti care şi-au disputat, în cele două curse speciale, punctele puse în joc pentru această etapă a europenelor.

Petruţ Florescu şi Dionisios Marcu încing pistele

Din România, au participat Petruţ Florescu, reprezentând clubul bucureştean Urban Fast şi Dionisios Marcu, component al clubului moldovean Sined Motorsport.

Capriciile vremii, au influenţat serios ierarhia în calificările crono, care au început pe ploaie şi s-au încheiat pe o pistă aproape uscată.

Neizbutind decât un loc 52, după seriile de calificare, Petruţ a trebuit să se mulţumescă doar cu participarea în Finala B, în care a terminat pe locul 20.
Micuţul moldovean, cu nume de zeu grec, ne-a uimit din nou prin lipsa de complexe cu care a revenit, după un modest loc 23 obținut în Cursa 1, urcând senzaţional din poziţia a 23-a grilei de start a Cursei 2, până pe un loc final 2!

Cele 20 de puncte, acumulate în cursele 1 şi 2, i-au asigurat lui Denis locul 4 în clasamentul european.

Etapa următoare se va disputa în 21-22 iulie pe circuitul din Brandon, Marea Britanie. După excelenta evoluţie din Cursa 2, Denis ne dă, pentru cursele 3 şi 4 din Anglia, speranţa unui titlu european, pe care l-ar merita din plin şi el şi „mentorul” său Vova Borţov.

Sursa: comunicat de presa Ana Grozea, Federatia Romana de Karting

Foto: remis prin comunicatul de presa FRK

www.autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,322FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,540AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri