Programat să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni (27-28 mai) pe unul dintre cele mai apreciate trasee de motorsport din România, Trofeul Total a atras un număr impresionant de cereri de înscriere. Nu mai puţin de 95 de piloţi şi-au declarat intenţia de a concura pe Drumul Poienii în cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop.
Campionul naţional en titre, Bogdan Cuzma, vine la Braşov pentru a-i infrunta pe liderul clasamentului general Lucian Răduţ, pe campionul bulgar Lyuben Kamenov şi pe precedentul campion din CNVCD Paul Andronic.
Trofeul Total promite spectacol. Locul de desfăşurare, numărul mare de participanţi şi varietatea maşinilor de concurs sunt doar câteva din ingredientele necesare unei curse atractive. Cei 5 km ai traseului ce porneşte din Braşov şi şerpuieşte spre Poiană vor avea pe margine, cu siguranţă, un număr mare de spectatori veniţi să îi vadă în acţiune pe cei mai buni piloţi ai campionatului de viteză în coastă.
Chiar dacă regulamentul concursului menţiona un număr maxim de 90 de automobile acceptate, organizatorii au decis să accepte 95 de înscrişi, existând eventualitatea ca, din diverse motive, unii piloţi să nu ajungă să ia startul sâmbătă dimineaţă.
Alături de diversele generaţii de Mitsubishi Lancer Evolution, vor putea fi văzute trei Ferrari Challenge, un monopost Tatuus, un Audi R8 GT, un Porsche 911 GT3 şi mai multe automobile istorice, să enumerăm doar câteva dintre „vedetele” acestui weekend.
Deşi a fost mai rapid în prima zi a etapei de debut de la Râşnov, în condiţii de asfalt uscat, Lyuben Kamenov (Mitsubishi Lancer Evo VIII) nu a putut ţine pasul cu Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII) în manşele de concurs desfăşurate pe un traseu ud în ziua secundă.
Aşadar, Răduţ vine la Braşov cu un moral ridicat, pregătit să îl înfrunte din nou pe rapidul pilot bulgar. Nici Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) nu a fost prea departe de cei doi în prima etapă şi ştim că rundă de pe Drumul Poienii este una care îi convine, fiind locul unde în 2015 a devenit campion naţional absolut.
Costi Stratnic a început adaptarea cu noua Dacia Logan STCC tot la Trofeul Râşnov, iar întrecerea de pe Drumul Poienii, cea mai rapidă cursă de şosea din România, este locul perfect pentru evoluţie. Cu o maşină nouă, un Audi A4 B5 Quattro SPF, Alexandru Mirea a fost una dintre surprizele primei etape, fiind aproape de podiumul clasamentului general, aşa că va fi interesant de urmărit parcursul său de la Braşov.
Şi pentru ca lupta să fie şi mai interesantă, Trofeul Total va însemna şi prima etapă din 2017 pentru campionul naţional en titre Bogdan Cuzma. După absenţa de la Râşnov, Cuzma revine în concurs la volanul maşinii câştigătoare a ultimelor două sezoane (Mitsubishi Lancer Evo IX), Drumul Poienii reprezentând pentru el locul unde, acum un an, urca în premieră pe prima treaptă a clasamentului OPEN.
Iar aici am amintit, succint, doar despre ce este de urmărit la vârful clasamentului general. Interesul spectatorilor va fi stârnit cu siguranţă şi de celelalte categorii şi de campionatul dedicat autovehiculelor istorice. Sâmbătă dimineaţa (27 mai) vor avea loc primele manşe de recunoaşteri, urmând că după-amiază să se desfăşoare antrenamentele cronometrate.
Ziua de duminică (28 mai) va începe tot cu runde de recunoaşteri, manşele de concurs în urma cărora se vor stabili câştigătorii, fiind programate să înceapă la 14:30, respectiv 17:00. Să ne aşteptăm aşadar la un spectacol TOTAL!
Total România este partener oficial al evenimentului iar Serus – dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, este partener principal. Trofeului Total este susţinut şi de Pro-X, Dunlop, Zizin – Ape Minerale Naturale, Omniasig, Comprest şi Hotel Aro Palace. Partener tehnic: Cyclon Motorsport
Trofeul Total este organizat de Auto Blic împreună cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov.
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro
Credit foto: Rally Cow



