Organizat de clubul sportiv Auto Blic Brașov de peste un sfert de veac, Trofeul Râșnov powered by Pro-X își sărbătorește în 2024 cea de-a 55-a ediție, fiind – pentru al treilea an consecutiv – punctul de pornire al sezonului de viteză în coastă din țara noastră.
Rețeta de succes prin care campionatele de viteză în coastă – Trofeul Național Masters și Campionatul Național – s-au desfășurat în cadrul unei singure etape la ediția de toamnă din 2023 a etapei râșnovene, a determinat organizatorul brașovean să nu lase din vedere acest aspect nici în acest an. Astfel, Trofeul Râșnov powered by Pro-X continuă să vină în întâmpinarea sportivilor și a publicului din motorsport respectând citatul lui Pubilius Syrius – „unde există unire, este întotdeauna victorie” – cuvinte care s-au dovedit adevărate la finele penultimei etape [în ambele campionate] a sezonului anterior.
Dacă vorbim despre traseul de concurs, acesta rămâne neschimbat dpdv al amplasamentului, și asta pentru că Trofeul Râșnov powered by Pro-X este sinonim cu traseul de pe Valea Cetății. Cei nici mai mult nici mai puțin decât 4,00 kilometri ce șerpuiesc cele peste 30 de viraje, sunt locul unui debut de sezon deosebit pentru sportivii vitezei în coastă românești, dar și o oportunitate de teste înaintea debutului în alte ramuri sportive precum raliul. La baza afirmației noastre stă amenajarea și pregătirea fără cusur a traseului de concurs, respectându-se evident securitatea – aspectul cel mai important al oricărei competiții sportive.
Managementul ireproșabil al Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov au făcut ca la începutul anului 2023 să fie recepționată noua parcare auto de pe Valea Cetății, ce deservește turiștii ce vizitează atât Cetatea Râșnovului cât și celelalte obiectivele turistice aflate în zonă. Acest lucru a îngăduit ca traseul de concurs să revină – începând cu ediția din primăvara lui 2023 – la lungimea sa bine-cunoscută, respectiv ca zona de service a automobilelor de concurs să fie amenajată într-un cadru mult mai eficace și optim.
Programul ediției din acest an este similar cu cel al etapei organizate în toamna anului trecut, adică 5 manșe competiționale programate pentru ziua de sâmbătă respectiv alte 4 manșe care se vor desfășura în ziua de duminică – cea decisivă. Cele două zile încărcate cu program sportiv vor fi precedate de o ziua de vineri, în care sunt prevăzute atât verificările admistrative si tehnice, precum și prezentarea concurenților.
Succint, în cele ce urmează, vom detalia programul Trofeului Râșnov powered by Pro-X 2024:
▪︎ Vineri, 12 Aprilie 2024
– 10:00-18:00 – Verificări tehnice inițiale (Parcarea nouă Valea Cetății)
– 15:00-18:00 – Verificări administrative (Sala de Sport Valea Cetății)
– 18:00 – Prezentarea concurenților (Parcarea nouă Valea Cetății)
▪︎ Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
– 10:00 – Recunoaștere: Manșa 1
– 11:45 – Recunoaștere: Manșa 2
– 13:30 – Recunoaștere: Manșa 3
– 15:15 – Antrenament: Manșa 1
– 17:00 – Antrenament: Manșa 2
▪︎ Duminică, 14 Aprilie 2024
– 10:00 – Recunoaștere: Manșa 4
– 11:45 – Recunoaștere: Manșa 5
– 13:30 – Concurs: Manșa 1
– 15:30 – Concurs: Manșa 2
– 18:00 – Festivitatea de premiere (Parcarea nouă Valea Cetății).
Ca în fiecare an, Drumul Național 1E ce leagă orașul gazdă al evenimentului – Râșnov – și stațiunea montană Poiana Brașov, va fi închis timp de două zile pentru a oferi un cadru sigur și corespunzător bunei desfășurări a evenimentului.
Astfel, traficul public rutier va fi restricționat: Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 – în intervalul orar 09:00-19:00, respectiv Duminică, 14 Aprilie 2024 – în intervalul orar 09:00-18:30. Desigur, acest lucru este posibil prin sprijinul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – prin intermediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, respectiv Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – prin intermediul Biroului Rutier.
Partener principal: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto.
Parteneri: Ados Fresh, Dinamic 92, Tell Security Systems România, Omniasig, TurboCar, Zizin, Silnef Security. Partener de mobilitate: Serus – Dealer autorizat Renault, Nissan și Dacia. Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, Kikicri Auto, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy. Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro.
Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Biroul de Poliție stațiunea Râșnov.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro
Sapte cuvinte care definesc cu exactitate Trofeul Rasnov powered by Pro-X inseamna: dedicare, traditie, pasiune, competitie, siguranta, performanta si excelenta. De peste un sfert de veac, acest eveniment organizat de clubul sportiv Auto Blic Brasov a reusit sa imbine toate aceste elemente pentru a oferi publicului si sportivilor un spectacol deosebit. Anul 2024 va marca editia cu numarul 55 a Trofeului, ceea ce demonstreaza profesionalismul si devotamentul organizatorilor. Numarul record al participantilor si eforturile constante de a mentine calitatea traseului si securitatea sportivilor si a spectactorilor sunt doar cateva dintre aspectele care fac din Trofeul Rasnov powered by Pro-X unul dintre cele mai asteptate si de succes evenimente din motorsportul romanesc. Cu siguranta, aceasta editie va aduce o atmosfera extraordinara si o lupta stransa intre cei mai buni piloti in viteza in coasta. Nu ratati Trofeul Rasnov powered by Pro-X in 2024, pentru ca acolo unde exista unire, exista intotdeauna victorie!