Transalpina, Shark Racing la inaltime

| 11 iunie 2015 | 0 Comments
Alex Mirea

Alex Mirea

Transalpina, cel mai inalt drum din Romania, va gazdui la sfarsitul acestei saptamani cea de-a treia etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta. Cei doi piloti ai echipei Shark Racing, Gabriel Laurentiu ENE si Alex MIREA, sunt pregatiti sa atace din nou podiumurile claselor H3 si H2 in apropierea altitudinii de 2000m.

La doar cateva zile dupa participarea la Danube Delta Rally, Gabriel Laurentiu ENE, citat de Autostiri.ro, declara: “Cupa Gorjului reprezinta pentru mine o etapa speciala deoarece aici am reusit anul trecut primul meu podium din cariera. Traseul de concurs este unul dintre cele mai deosebite din intreg campionatul, avand ocazia sa concuram pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din Romania, Transalpina. Totodata numarul spectatorilor prezenti pe marginea probei de concurs este unul impresionant, fapt care contribuie din plin la farmecul unic al Cupei Gorjului. Imi doresc ca impreuna cu Alex sa avem un parcurs lipsit de probleme tehnice si sa ne bucuram alaturi de fani de un eveniment foarte frumos al motorsportului romanesc.”

Dupa un podium, in extremis, la clasa rezervata automobilelor cu doua roti motrice obtinut la etapa precedent de la Alba Iulia, Alex MIREA, citat de Autostiri.ro, declara: “Cupa Gorjului ne ofera probabil unul dintre cele mai frumoase trasee din Campionatul National de Viteza in Coasta. Este o placere si un privilegiu sa poti ataca la limita superbele viraje de pe Transalpina intr-un cadru perfect legal si in conditii de siguranta. Cu toate acestea traseul de la Ranca, cred ca este cel mai abrupt din campionat iar performantele masinii cantaresc foarte mult. Obiectivul este sa nu pierd contactul cu cei din fata, astfel incat sa mai poata exista sperante la titlu. Ii asteptam, ca intotdeauna, alaturi de noi pe fanii acestei competitii pentru ca ei sunt cei care dau sarea si piperul acestui sport.”  

Gabriel Ene

Gabriel Ene

Cupa Gorjului va avea loc in perioada 13-14 iunie pe binecunoscutul traseu de la Novaci la Ranca, pe DN67C, avand o lungime de 5.25km, o diferenta de nivel de 342m si o rampa maxima de 12%.

Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro si Vip Best Cars Service pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

Credit foto: RallyZoom.ro


Tags: , , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Promo Rally powered by Total la startul sezonului de toamnă

În preajma finalului de sezon al practicanților profesioniști ai sportului auto, amatorii acestui îndrăgit sport pot răsufla ușurați pentru startul...

Închide