- Pe un traseu caracterizat drept extrem de rapid, Titi Aur crede într-un rezultat bun.
- Automobilul de concurs a fost complet revizuit și este gata de start.
Vineri, 6 mai la Tîrgu-Mureș este programat startul în a doua etapă a sezonului în Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011.
Echipajul Titi Aur/Karoly Borbely este pregătit pentru lupta cu secundele, la fel și automobilul de concurs, care a fost revizuit și pus la punct după prima etapă a sezonului de la Brașov.
După cele două zile rezervate recunoașterii traseului de concurs, multiplul Campion Național a declarat:
”Din păcate traseul de concurs este mult prea rapid, aș spune că periculos de rapid. Deși nici anul trecut nu a fost o formula extraordinara, totuși, a fost o soluție mai bună decât în acest an. Etapele de legătură sunt foarte lungi iar ultima probă specială din buclă este una de foarte mare viteză, fiind vorba despre un drum național. În schimb, speciala a treia este foarte interesantă, însă nu cred că merită efortul de a face atâția kilometri pentru aceasta.
Superspeciala Serpentina din Tîrgu-Mureș este de departe cea mai frumoasă superspecială din campionat și cu siguranță că, la fel ca anul trecut, va fi urmărită de un număr mare de spectatori.
În ceea ce ne privește, eu îmi doresc să plouă pentru ca aderența să fie cât mai scăzută. Mașina este bine pusa la punct și vom încerca să obținem maximul de puncte posibil, în condițiile în care sunt 10 concurenți care se luptă cu drepturi egale pentru primele 3 locuri.”