Ţiriac Auto, partener autorizat Mercedes-Benz, a încheiat un parteneriat strategic cu Fratelli
Începând cu luna noiembrie 2014, Ţiriac Auto, una dintre cele mai importante reţele de distribuţie a mărcii Mercedes-Benz pe piaţa din România, a încheiat un parteneriat cu locaţiile Fratelli din Bucureşti şi Constanţa.
Astfel, clienţii Ţiriac Auto se vor bucura de diverse beneficii şi servicii, ca de exemplu: accesul la serviciul “Fratelli’s Super Car”, care presupune asigurarea transportului, la cerere, prioritate în vederea rezervării spaţiului personalizat Mercedes-Benz din locaţiile Fratelli, precum şi accesul la diverse petreceri sau concerte desfăşurate în locaţiile grupului.
”Ca şi Ţiriac Auto, Fratelli reprezintă o poveste de succes a unui brand 100% românesc. În plus, împărtăşim aceleaşi valori şi o viziune similară, aceea de a ne dedica pe deplin clienţilor noştri cu scopul de a le oferi servicii de cea mai înaltă calitate. Acesta a fost motivul pentru care am decis să includem Fratelli printre partenerii noştri strategici şi sunt sigur că împreună vom reuşi să le oferim clienţilor Mercedes-Benz – Ţiriac Auto experienţe memorabile”, a precizat Florian Velcu, Brand Manager Mercedes-Benz la Ţiriac Auto.
Ţiriac Auto, are drept obiectiv principal consolidarea relaţiei client – companie – marcă. Astfel, au fost iniţiate programe de loializare şi de fidelizare a clienţilor, dezvoltându-se parteneriate strategice cu companii de renume, în scopul cultivării unei relaţii de durată şi consistentă cu fiecare dintre clienţii săi. Liviu Popescu, partener Fratelli, a completat: „Parteneriatul cu Ţiriac Auto este unul din principalele motive de bucurie şi mândrie pentru Fratelli din acest an şi vine ca o confirmare a eforturilor noastre susţinute de a dezvolta produse şi servicii de calitate. Cu un set de valori care se completează şi cu dorinţa de inovaţie pe o piaţă aflată în continuă dezvoltare, pornim împreună pe acest drum şi vă asigurăm că nu am uitat să ne punem centura!’’
Lider în segmentul în care activează, Fratelli a obţinut două premii la ediţia 2014 a Galei de Excelenţă Hotel Tourism & Leisure Investment Conference, la secţiunea “Restaurante, Baruri si Cluburi”, fiind desemnat cel mai bun club pentru al doilea an consecutiv, iar Biutiful by Fratelli, în premieră, cel mai bun pub.
VIA: Ţiriac Auto



