Start spectaculos de sezon pentru automobilele istorice

| 27 martie 2019 | 0 Comments

Așteptarea a luat sfârșit, iar sezonul automobilistic 2019 a început. Cele mai harnice automobile s-au dovedit a fi cele implicate în Romanian Retro Racing – Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice, care au disputat deja primele două etape ale stagiunii de anul acesta.

Weekend-ul 23-24 martie a consemnat desfășurarea primelor două etape din una dintre cele mai noi competiții din portofoliul Federației Române de Automobilism Sportiv, campionatul de circuit dedicat automobilelor istorice – Romanian Retro Racing, aflat la cea de-a doua ediție.

A fost momentul perfect pentru a garanta legitimitatea unei astfel de competiții, pentru că încă de la cea de-a cincea etapă din scurta istorie a acestui tip de concurs, în România, a fost atins pragul maxim de automobile care pot fi înscrise la start.

Astfel, în cele două zile de concurs, care au consemnat două etape distincte, au fost prezenți pe circuit nu mai puțin de 65 de concurenți.

54 dintre aceștia s-au întrecut la categoria Regularitate pe Circuit, în timp ce nu mai puțin de 11 automobile conforme cu normele de securitate FRAS au concurat în paralel la categoria Viteză pe Circuit. Totodată, în primul an în care vor fi organizate clase distincte pentru automobilele istorice Dacia în mai multe competiții oficiale, sub titulatura Dacia Revival, în dubla alergată pe Motorpark România (circuitul de la Adâncata, în apropiere de București) au fost prezente 9 automobile produse la uzinele de la Colibași.

Podiumul general al categoriei Regularitate (etapa I) a fost ocupat de către Camil Aliman (BMW 320 – E30) – locul I, Cătălin Bădăuță (Porsche 944) – locul al II-lea și Mihai Marin (Volkswagen Jetta) – locul al III-lea. Etapa a doua, de duminică, a avut un podium alcătuit din Adrian Georgescu (Toyota Celica), Vlad Andrei Dorobanțu (Dacia Sport) și Dragoș Dobre (Fiat 850).
Categoria Viteză pe circuit a avut parte de două curse foarte spectaculoase, care au făcut deliciul spectatorilor prezenți.

În ambele zile de concurs s-a impus Cătălin Cedric Ghigea, cu un spectaculos De Tomaso Pantera, de fiecare dată fiind secondat pe podium de către Camil Perian (Porsche 911). Locul al III-lea a fost ocupat sâmbătă de către Costin Gănescu (Fiat X1/9), iar în etapa de duminică de către Gunter Graef (BMW 1602).

De salutat revenirea lui Camil Perian într-o competiție oficială FRAS, după accidentul suferit anul trecut în cadrul etapei de viteză în coastă de la Teliu, în urma căruia părea că nu se mai poate pune problema de o carieră în motorsport. Dar iată că s-a dovedit că pasiunea este mai mare decât orice problemă de ordin fizic și în ciuda faptului că se află încă în plin proces de recuperare, Camil i-a uimit pe toți cei prezenți în zilele de concurs cu perseverența sa.

„Mă bucură teribil faptul că Romanian Retro Racing a debutat în cel de-al doilea an de viață cu atâta aplomb. A fost un weekend minunat. Dincolo de concurs în sine, este de apreciat întreaga experiență. Colegii care au participat la categoria Regularitate au venit pe roți până la circuit și mai toți au venit cu familiile și cu prieteni. Astfel, experiența în sine a fost mai complexă decât ieșirile propriu-zise pe circuit.

Aș spune că mai toată lumea a fost angrenată în câte o aventură specială. Apoi, faptul că am primit doar reacții pozitive din partea lor, că nu am avut parte de niciun incident pe pistă și că numărul de spectatori prezenți, mai ales sâmbătă, ne-a depășit toate așteptările, ne motivează pentru etapele următoare.

Nu în cele din urmă, categoria Viteză pe Circuit a asigurat – și nu este doar părerea mea – una dintre cele mai spectaculoase imagini din ultimii ani, din motorsportul autohton. Mai avem patru etape în 2019, două weekend-uri duble, în care ne dorim să organizăm, în primul rând, evenimente pentru suflet și pentru participanții de toate vârstele”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea, promotor al competiției, citat de autostiri.ro.

Clasamentele complete ale primelor două etape Romanian Retro Racing pot fi accesate pe site-ul Federației Române de Automobilism Sportiv:

Rezultatele primelor două etape din Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Istorice

Următoarele două etape ale competiției Romanian Retro Racing se vor desfășura la Târgu Mureș, pe Transilvania Motor Ring, în weekend-ul 6-7 iulie 2019.

Clubul organizator al Romanian Retro Racing este Autoblic, din Brașov, iar partenerii evenimentului sunt: Autoitalia, Motul, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Credit foto: Bogdan Para

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: Classic cars, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Raliul Sibiului 2019, surprizele pentru fani sunt dezvăluite de către organizatorii competiției

Momentele cheie ale Raliului Sibiului 2019 vor fi transmise live

Închide