spot_img

Start în Raliul Suediei pentru Raul Badiu și Gabriel Lazăr

Deseori, pasiunile iau naștere în noi de la vârste fragede, când copilul din fiecare visează cu ochii deschiși. Pentru Raul Badiu, visul participării în Campionatul Mondial de Raliuri a existat încă din copilărie, când își urmărea idolii pe probele speciale și spera să ajungă alături de ei, la cel mai înalt nivel din motorsport. Cu pași mici, cariera pilotului a progresat de la debut până în prezent, când sibianul își îndeplineste visul – acela de a participa în WRC.

Raliul Suediei este prima etapă a sezonului 2019 în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori, desfășurându-se în perioada 14-17 februarie. Alături de copilotul Gabriel Lazăr, Raul Badiu pornește în cea mai mare provocare a carierei sale: un sezon la cel mai înalt nivel în competiția mondială dedicată pilotilor sub 30 de ani.

După multiple sezoane în Campionatul Național de Raliuri, participarea alături de cei mai talentați piloți de pe mapamond este pasul ideal în cariera pilotului român.

Raul și Gabi au pregătit cu profesionalism și seriozitate startul din Suedia, participând la o sesiune de teste și două raliuri cu caracteristici asemănătoare înaintea cursei din acest weekend. ”Am luat-o de la zero după testele din Norvegia, unde am învățat o abordare nouă, complet diferită, specifică pentru cursele pe zăpadă. La Winter Rally Covasna și Rally Sarma am pus în practică toate informațiile noi și am reușit să fim mai eficienți, mai rapizi. Mai sunt multe detalii de îmbunătățit, dar suntem pe drumul cel bun,” a spus Raul înaintea recunoașterilor pentru Raliul Suediei, citat de autostiri.ro.

Raliul Suediei 2019 se desfășoară pe durata a patru zile de concurs, pe o lungime de 316 kilometri cronometrați. Cu 13 echipaje înscrise în competiția juniorilor, lupta pe probele speciale va fi una strânsă. După o zi scurtă joi, cu doar o superspecială în program, pentru echipajul Badiu/Lazăr vor urma trei zile importante, în care cei doi își doresc să demonstreze că sunt rapizi, maturi și capabili de un rezultat bun, în ciuda experienței limitate pe zăpadă în comparație cu rivalii lor.

”Marți și miercuri am luat primul contact cu probele speciale și am rămas plăcut surprinși de calitatea drumurilor de aici și de configurația traseului de concurs. Va fi o adevărată provocare pentru noi – probele sunt rapide, tehnice și necesită multă concentrare pentru fi rapid de la start până la sosire,” a spus Badiu miercuri seară, după terminarea recunoașterilor. Primul contact cu Ford-ul Fiesta R2T pe zăpada din Suedia va avea loc joi, la sesiunea oficială de teste a raliului.

Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori se desfășoară pe durata a cinci etape în 2019, în Suedia, Franța, Italia, Finlanda și Marea Britanie. Toți participanții iau startul pe mașini identice – Ford Fiesta R2T – și se luptă pentru un premiu considerabil: un automobil Ford Fiesta R5, precum și acoperirea cheltuielilor pentru participarea la ediția 2020 a categoriei WRC2.

”Suntem foarte entuziasmați că suntem la Raliul Suediei, etapa de debut JuniorWRC 2019. Am muncit mult pentru acest proiect și vom lupta pentru a confirma încrederea pe care partenerii și fanii ne-o oferă,” a încheiat Raul Badiu, citat de autostiri.ro.

Campania Junior World Rally Championship 2019 a echipajului Raul Badiu & Gabriel Lazăr este posibilă mulțumită partenerilor Ion Moș, Omniasig și Smart ID Dynamics și cu sprijinul tehnic al Lufthansa City Center și Sports HUB.

Credit foto: Bogdan Barabaș & Attila Szabo

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri