Cehii de la Skoda au prezentat câteva imagini ale viitorului concept Mission L.
Creat pentru a defini viitoarea linie de design a modelelor Skoda, conceptul va fi, mai mult ca sigur, punctual de plecare pentru noua generaţie Octavia. Totuşi, cehii spun că Mission L este doar un viitor hatchback în cinci uşi, ce va fi lansat pe pieţele din China, Europa şi Rusia.
Dacă spusele acestora se vor confirma, modelul ar urma să facă parte din aşa numitul Segment C al pieţii (VW Golf), fiind un pas intermediar între deja celebrele Fabia şi Octavia.
Comunicatul de presă ce a însoţit imaginile nu ne dezvaluie si detalii tehnice legate de viitorul concept, însă din imagini se pot observa trăsăturile, foarte apropiate de cele ale modelelor VW.