spot_img

Simone Tempestini și Norbert Maior reprezintă România la Raliul din Canare

2 dintre echipajele Napoca Rally Academy reprezintă România în Campionatul European de Raliuri în această săptămână, la Rally Islas Canarias. Raliul din Canare se desfășoară în perioada 12-14 mai pe asfalt și are o lungime de 640 de kilometri, dintre care 194 de kilometri pe cele 13 probe speciale.

Între Raliul Harghitei, care a decurs conform așteptărilor și prima etapă cu coeficient maxim în CNRB – Raliul Argeșului, echipa NRA va a fi concentrată pe etapa a treia din ERC, prima etapă Junior ERC unde Norbert Maior va fi la start.

După evoluția lui Simone Tempestini din primele 2 etape din ERC, echipa a decis ca acesta, alături de copilotul Sergiu Itu, să fie la start, chiar dacă acest raliu nu era în programul pilotului clujean. În ceea ce îl privește pe Norbert Maior, acesta a fost nevoit să își schimbe mașina pe ultima sută de metri.

Partenerul tehnic pentru ERC, Topp Cars din Ungaria, a schimbat materialul de concurs, de la Peugeot la Renault Clio, dar din păcate, nu a putut să o pregătească la timp pentru Canare. NRA a decis să nu sară peste prima etapă a campionatului Junior ERC și a făcut eforturi financiare pentru acest lucru.

Simone Tempestini: „Mă bucur că am reușit să ajungem în Canare în acest sezon. Trecem din nou la Skoda R5, mașina cu care am participat la cele 2 etape din Campionatul European de până acum. Este a doua oara când particip la acest raliu, probele sunt frumoase, nu le știm prea bine, vedem în aceste zile la recunoașteri cum vor fi.

Ne vom strădui să ne intoarcem cu un rezultat cât mai bun. Mă motivează faptul că atâția oameni minunați ne sprijină, acasă, în România si că atat de mulți fani ne urmăresc.”

Partenerii lui Simone Tempestini în 2022 in ERC sunt OMV, Betano, Banca Transilvania, Rombat, De Longhi, Westaco, The Training Hub, Primăria Cluj-Napoca, Visit Cluj.

Marco Tempestini, team manager NRA: „A fost o cursă contra cronometru să reușim să găsim resursele necesare să fim la start cu echipajele noastre și vreau să mulțumesc partenerilor noștri pentru că au făcut posibil acest lucru.

Pentru Simone, această etapă nu era în program, dar evoluțiile lui din primele 2 etape și situația din clasamentul general ( unde Simone este pe 7 chiar dacă prima etapă nu i-a adus puncte ) ne-au convins că trebuie să “riscăm” această participare, ca să păstrăm șansele reale la un rezultat bun la sfârșitul campionatului.

Simone și Sergiu sunt pregătiți să continue trendul pozitiv din acest an și sunt convins că doresc să încerce sa ne facă o surpriză. Și pentru Norbert, care avea programată aceasta participare, lucrurile au devenit mult mai complicate decât ne-am așteptat, dar am reușit!

Sunt convins că băieții ne vor face mândri de evoluțiile lor și încă o dată, vom încerca să aducem steagul României cât mai sus în competițiile care contează în Europa, arătând care este nivelul adevărat al motorsportului din România.”

Norbert Maior: „Ne-am dorit mult să luăm startul la prima etapă din Junior ERC si ne bucurăm că există oameni minunați, care ne-au ajutat. Chiar dacă în acest moment nu avem un program complet, doar Canare este o certitudine, ne bucurăm să fim la start si vom încerca să continuăm parcusul bun de anul trecut. Este prima dată când participăm în Canare, de asemenea este și prima dată când vom merge cu Opel Corsa Rally 4 pregătit de echipa Sport and You Canarias.

A fost o schimbare de ultim moment, deoarece echipa tehnică alături de care participăm noi în ERC, Topp Cars Rally Team, a întâmpinat probleme după ce a achizitionat o nouă mașină pentru noi. Aceasta nu a putut fi livrată în timp util. Astfel, în nici o săptămână, a trebuit sa ne reorientăm rapid. Anul acesta va fi o competitie acerbă în ERC 4 Junior, cu mulți piloti rapizi la start.

Sperăm să fim și noi angrenați în lupta pentru primele locuri, dar sunt sigur că nivelul va fi foarte ridicat asa că vom vedea ce putem face și ce ritm vom avea cu Opelul. Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor celor care fac posibilă participarea noastră la prima etapă și sperăm noi, nu și singura din acest an.”

Partenerii lui Norbert Maior în 2022 in ERC sunt NRA, Urbano Parks, Omniasig, Rebel Dot, Konvekta Thermo Systems, Dolo Trans Olimp, Placari Faine Grup, Safety Travel Oradea, Pilot de Curse, Primaria Cluj, Visit Cluj, Tell Security Systems, Emi International, Parapeti Roger.

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -spot_img
15,357FaniÎmi place
699CititoriConectați-vă
1,110AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -spot_img
- Partener – GT Auto Club Sportiv -spot_img

Parteneri Autostiri