Trofeul UniCredit Leasing Powered By Audi încheie sezonul competițional 2021, etapa urmând a se desfășura Sâmbătă, 23 Octombrie, în capitală. Competiția reprezintă a cincea și ultima etapă a Campionatului Național de Super Rally Powered By Superbet, fiind organizată de ACS AMC Racing, cu sprijinul partenerilor principali UniCredit Leasing și Audi România.
Un număr de 37 concurenți s-au înscris în această ultimă etapă, organizatorii fiind nevoiți să limiteze numărul de înscriși pentru a se încadra în programul de desfășurare. Printre concurenți se numără piloți din diferite discipline motorsport, printre participanți fiind Mihai Leu, Dani Otil, Costel Casuneanu și mulți alții. Clasamentele anuale încă nu au fost definitivate, astfel încât lupta pentru cel mai bun timp va fi intensă, la București urmând a se decide campionii pe clase și categorii.
Ca în anii precedenți, competiția se vă desfășura pe Șoseaua Kisselef, între Parcul Pieței Libere și Arcul de Triumf. Circulația se va închide vineri spre sâmbătă la ora 00:00 pentru amplasarea parcului service și amenajarea traseului, competiția urmând să înceapă sâmbătă la ora 08:45, cu manșele de recunoașteri. Runda 1 Calificări are startul programat la ora 09:30, primii 12 concurenți urmând a lua startul apoi în Runda 2 Finala. Festivitatea de premiere este programată în jurul orei 17:15 în zona Parcului Service.
Trofeul UniCredit Leasing Powered By Audi este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerilor principali Superbet, UniCredit Leasing și Audi România. Printre partenerii și sponsorii evenimentului se numără Depogaz, Promenada Mall și Popescu & Asociații. Competiția este promovată pe postul de radio Kiss FM, urmând a fi difuzată în direct pe Look Sport.
Organizatorii insistă pe respectarea măsurilor de prevenție și protecție în contextul pandemic, astfel încât toți participanții la eveniment sunt rugați să poarte masca în spațiile închise și deschise, păstrând de asemenea distanțarea socială, precum și celelalte măsuri solicitate de autorități.
Programul etapei:
Sâmbătă 23.10.2021
Deschiderea Parcului Service | 01:00 |
Verificări tehnice iniţiale – Parcul Service | 08:00 – 08:30 |
Recunoaşteri (cu maşina de concurs) | 08:45 – 09:15 |
Runda 1 – Calificări (4 manşe) | 09:30 – 15:00 |
Runda 2 – Finala, primii 12 clasați după runda 1 (3 manşe) | 15:15 – 16:45 |
Festivitatea de premiere – Parcul Service | 17:15 |
Foto: Liana Toma
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro