Noul model Honda CR-Z 2011 suscită interesul şi atenţia tunerilor.
Vizitatorii standului Honda de la SEMA 2010 vor putea admira noile versiuni Honda CR-Z Hybrid Mugen, HPD CR-Z Hybrid R si Racer Concepts, versiuni ce au acum la dispoziţie 200 cai putere.
Mugen Honda CR-Z Hybrid a primit un kit exterior ce include o nouă grilă faţă, spoiler spate nou şi un set de jante de 17 inch din alumininiu.
La interior a primit covoraşe noi pentru picioare şi un schimbator de viteze din aluminiu.
Producţia pentru noul Mugen Honda CR-Z Hybrid este limitată la doar 300 exemplare. Acest model va fi diponibil într-o paletă de cinci culori.
Despre HPD Honda CR-Z Hybrid R si Racer, prin adăugarea unui nou supercharger şi a unui sistem IMA hibrid, acestea storc din propulsor 200 cai putere la un cuplu de 237 Nm.
Acest puls de putere a impus o serie de alte modificări precum o suspensie mai rigidă, un diferenţial cu alunecare limitată, un sistem de frânare mai performant, un ambreiaj nou şi componente de aerodinamică noi.
Fără a neglija protecţia mediului, Honda ştie să imbine stilul cu sportivitatea.








