Evoluția foarte bună din ultimul sezon, l-a determinat pe pilotul Sebastian Scîrlet să opteze pentru o mașină mai competitivă și de specificație superioară celei pe care a pilotat-o cu un real succes pe probele speciale din 2023. De asemenea, tânărul sportiv nu se dezice de dezvoltarea carierei sale în automobilismul sportiv de performanță, motiv pentru care în acest an va ‚alerga’ alături de doi navigatori cu experiență.
De-a lungul celor trei sezoane petrecute în Campionatul Național de Raliuri al României, sportivul moineștean a evoluat pas cu pas, reușind să încheie fiecare sezon cu un titlu de campion. Sebastian a debutat la raliuri în 2021, la vârsta de doar 16 ani, pe atunci pilotând un model Dacia Sandero. În același an și-a adjudecat și o victorie absolută în clasamentul absolut al CN Rally2, finalul sezonului aducându-i și titlul de campion al clasei A1 în cadrul aceleiași competiții.
Anul imediat următor l-a găsit la comenzile aceleiași mașini, însă în cadrul primului eșalon al naționalului de raliuri, miza tânărului pilot al Delta Racing Team România fiind la acel moment supremația Cupei Dacia – cea mai longevivă cupă monomarcă din țara noastră. Sezonul 2022 nu a fost unul ușor, Sebastian având parte atât de un abandon tehnic la Sibiu în timp ce se afla la conducerea provizorie a Cupei Dacia, cât și de un accident violent câteva luni mai târziu – la Cluj. Ultima etapă avea să-i aducă însă succesul mult-dorit, fapt ce l-a determinat pe Sebastian să schimbe materialul de concurs.
„Sezonul 2023 a fost cu adevărat special. Spun asta pentru că după doi ani petrecuți la comenzile unei Dacia Sandero, nu aș fi avut nici măcar curajul să sper la rezultatele și evoluția cu modelul de uzină Renault Clio Rally5.
Într-adevăr, vorbim despre probabil singura mașină de concurs ce este produsă de un constructor renumit precum Renault Alpine, dar care totuși este foarte apropiată specificației de stradă a Renault Clio RS. Reușitele din ultimul an au devenit cu atât mai speciale cu cât nu ne-am impus niciun obiectiv.
Unicul scop a fost acela de a mă acomoda cu o mașină având transmisie secvențială, cu ritmul foarte ridicat al bătăliei de la două roți motrice, și bineînțeles, să corelez mult mai bine tot ceea ce înseamnă dictarea navigatorului cu pilotajul meu,” a declarat pilotul Delta Racing Team România.
Sezonul 2023 a fost unul fără cusur pentru tânărul Scîrlet, căci datorită unui ritm într-o continuă creștere, acesta a ieșit învingător în 6 din cele 7 etape ale Clio Rally5 Challenge România – competiție monomarcă, respectiv în tot atâtea etape la clasa modelelor Rally5. Cel mai bun rezultat avea să-l obțină însă la competiția sa de casă – Raliul Moldovei – sportivul moineștean fiind premiat la Gala Campionilor cu două titluri de campion, respectiv o clasare pe podiumul juniorilor.
Bineînțeles, la baza acestor reușite a stat pe de-o parte noua mașină pe care Sebastian a adus-o la start în etapele din 2023, iar pe de altă parte, succesul sportivului DRT România s-a datorat în mare măsură și unor navigatori cu un ‚bagaj’ de cunoștințe impresionant, precum Sebastian Itu, Alina-Bianca Pop și Andrei Mitrașcă.
„Renault Clio Rally5 a fost, este și rămâne o mașină foarte bună, competitivă, păstrându-și potențialul ridicat de a face performanță dar mai ales de a te dezvolta pe plan sportiv. Împreună cu echipa mea am convenit însă că nu este cazul să stagnez la aceeași mașină pentru încă un an, motiv pentru care am decis ca începând cu acest sezon să fac trecerea către o altă mașină de uzină franceză, mai exact la Peugeot 208 Rally4.
Consider că acest model este cel mai potrivit pentru continuarea ascensiunii mele sportive, însă vreau să clarific un detaliu foarte important încă de acum: asemenea sezonului anterior, mă voi concentra exclusiv pe dezvoltarea mea în plan sportiv, nu voi privi clasamentele ci strict timpii pentru a-mi da seama unde pot îmbunătăți,” – a punctat Sebastian, adăugând pe final:
„Cât despre copilotul care va sta în dreapta mea, pot spune că acest sezon nu va fi cu mult mai diferit față de cel anterior, și asta pentru că în 2024 voi participa alături de doi copiloți distincți: Sebastian Itu rămâne alături de mine și în acest an pentru a-mi împărtăși din vasta sa experiență, însă dat fiind faptul că programul său nu-i permite să mă secondeze la câteva etape, am decis să pun bazele unei colaborări noi și cu brașoveanul Mihai Supuran, campion al Cupei Dacia în 2021 alături de fratele său. Sper și îmi doresc ca sezonul 2024 să fie cel puțin la fel de bun precum a fost cel anterior.”
Sebastian Scîrlet își propune să efectueze cât mai mulți kilometri în regim de concurs, motiv pentru care punctele ce vor fi obținute în acest sezon vor fi doar un bonus. Acest lucru înseamnă că echipa Delta Racing Team România se va concentra pe un program complet în Campionatul Național de Raliuri al României, prima participare oficială cu noua mașină urmând să se materializeze la etapa de debut a sezonului – Raliul Harghitei.
Mai mult decât atât, dacă situația financiară va fi promițătoare, Sebastian Scîrlet ia în calcul și debutul european în competițiile Rally di Roma Capitale (Italia) și Barum Czech Rally Zlín (Cehia) – ambele etape contând în Campionatul European de Raliuri.
Sursa și imagine: comunicat remis Autostiri.ro