spot_img

Salvatore Arcarese la a doua victorie din cariera in Cupa Renault Clio Spania

Salvatore Arcarese, pregatit pentru etapa de la Valencia

Dupa un parcurs foarte bun pana in prezent in Cupa Renault Clio Spania, Salvatore Arcarese a participat in acest sfarsit de saptamana la etapa cu numarul 5. Competitia s-a desfasurat pe circuitul Ricardo Tormo de langa Valencia.

In competitia iberica, Salvatore a reusit sa obtina anul acesta o victorie extrem de importanta, pe traseul de la Albacete.

Intrecerea de la Valencia a fost amanata cu o saptamana, perioada in care Salvatore a continuat pregatirea pentru aparitia pe un alt circuit necunoscut. „Din pacate voi fi dezavantajat din start, pentru ca nu am mai concurat pe acesta pista. Am facut cateva tururi pe un simulator, dar asta nu compenseaza lipsa de experienta”, a declarat Salvatore Arcarese inaintea acestei etape potrivit comunicatului de presa transmis publicatiei Autostiri.ro.

Programul pilotului Rangoni Motorsport a suferit mici modificari pentru urmatoarele doua saptamani – astfel tanarul de 18 ani nu va fi prezent in urmatoarele doua week-end-uri pe circuitele de la Vallelunga si Mugello.

„Ma gandesc doar la ceea ce am de facut la Valencia. Va fi solicitant din punct de vedere fizic, mai ales ca ultima cursa este foarte lunga – are 40 de minute. Pana acum cred insa ca am demonstrat ca ne putem bate pentru clasari pe podium” mentiona Salvatore Arcarese inaintea acestei curse.

Valencia: Salvatore Arcarese, de la extaz la agonie

In prima sesiune de calificari, Salvatore a terminat cu cel de al 3-lea timp. In cea de a doua a fost al 9-lea, dar s-a pozitionat la doar 8 zecimi de secunda in spatele polemanului Oscar Nogues, coechipierul sau la teamul Rangoni Motorsport.

„Diferenta mare intre cele doua manse calificative a fost cauzata de gumele calde puse pe puntea spate. In cea de a doua sesiune, pneurile au avut un plus de aderenta, iar masina mea, una cu tractiune pe fata, a inceput sa dezvolte un comportament subvirator. Am pierdut cateva zecimi si este destul de mult, pe un circuit pe care se depaseste greu”, a declarat Salvatore Arcarese. In aceste conditii, Salvatore a plecat din linia a 2-a, de pe locul 3, in cursa cu numarul 1, iar in mansa secunda, din linia a 5-a, de pe locul 9.

In curse insa a fost o cu totul alta poveste. Salvatore Arcarese a castigat prima alergare de la Valencia, dupa ce in chiar primul viraj s-a petrecut primul incident notabil. Romanul a evitat carambolul si a ramas pe locul al treilea odata cu interventia masinii de siguranta. Dupa restart, primii doi din acel moment s-au lovit, iar Salvatore a urcat pe prima pozitie, pe care a conservat-o pana la final. In cursa a doua scenariul s-a schimbat. Dupa un start foarte bun, tanarul de 18 ani a trebuit sa abandoneze din cauza unor probleme aparute la frane.

„Incerc sa vad partea buna a lucrurilor. La Valencia am obtinut cea de a doua victorie din cariera in Cupa Renault Clio Spania. Imi pare rau insa pentru ghinionul din cursa a doua, pentru ca era o cursa de 40 de minute in care se puncteaza dublu”, a declarat la finalul celei de a doua zi Salvatore Arcarese.
In clasamentul general, Salvatore a pierdut momentan contactul cu ocupantul pozitiei a treia.

Totul se poate schimba insa in ultima etapa, care se va desfasura pe 27 si 28 octombrie pe circuitul Jarama de langa Madrid.

Sursa si imagini: comunicat de presa PMRacing

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,563FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri