spot_img

ROWE Racing in Top 10 la Spa-Francorchamps

După două victorii în 2015 şi 2016, echipele BMW au fost lipsite de noroc în cursă, necesar pentru a putea lupta pentru victorie în cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia). Problemele tehnice cu ambele maşini ROWE Racing, care se aflau pe poziţii promiţătoare, au risipit orice speranţă pentru un rezultat bun.

Cel mai bine clasat BMW M6 GT3 după 24 de ore pe „Circuit de Spa-Francorchamps” a fost #98 pe locul al zecelea. Bruno Spengler (Canada), Tom Blomqvist (Marea Britanie) şi Nick Catsburg (Olanda) s-au aflat la volanul maşinii care a şi condus cursa pentru o perioadă de timp. După 546 de tururi, victoria a revenit #25 Audi.

Plecaţi de pe locul al 42-lea al grilei, Spengler, Blomqvist şi Catsburg au reuşit iniţial să parcurgă maratonul de anduranţă fără nici un incident şi au putut să ajungă în Top 10 după câteva ore. Pe timpul nopţii, care a fost caracterizată prin numeroase accidente, ploaie şi perioade de neutralizare cu steag galben şi Safety Car, tripleta şi echipa şi-au păstrat calmul şi şi-au dovedit măiestria. Echipa a optat pentru strategia perfectă în condiţiile foarte dificile.

În primele ore ale zilei, Blomqvist se afla în poziţia de a încheia în Top 5, pilotul DTM reuşind să preia conducerea cursei pentru prima dată în turul 365. Pe măsură ce întrecerea s-a derulat, echipajul a avut o evoluţie care ducea #98 spre o clasare pe podium, doar că Spengler a fost obligat să revină la standuri, din cauza unei defecţiuni tehnice, când mai erau doar patru ore şi jumătate până la final. În consecinţă, maşina #98 a ieşit din Top 10, dar Spengler, Blomqvist şi Catsburg au revenit şi au încheiat pe poziţia a zecea.

Învingătorii de anul trecut – Maxime Martin (Belgia), Philipp Eng (Austria) şi Alexander Sims (Marea Britanie) – au fost ghinionişti la a doua apariţie comună la Spa-Francorchamps. Ei au luat startul de pe poziţia a 11-a a grilei şi imediat au reuşit să fie o prezenţă constantă în Top 10.

La scurt timp după ce Martin, cel aflat în cockpit la start, i-a predat locul lui Sims, acesta din urmă a fost obligat să vină la standuri pentru ca mecanicii să repare un sistem de prindere a roţii. #99 BMW M6 GT3 a pierdut timp preţios, însă Martin, Eng şi Sims şi-au demonstrat spiritul de luptă şi au urcat în pluton tur după tur. Din cauza unei alte probleme tehnice, ei au fost obligaţi să abandoneze cu o oră şi jumătate înainte de finalul cursei.

Juniorul BMW Motorsport Nico Menzel (Germania) a avut o apariţie foarte bună la debutul la Spa. El a fost rapid şi constant în maşina #BMW M6 GT3 înscrisă Walkenhorst Motorsport pentru competiţie de pe dificilul „Circuit de Spa-Francorchamps”.

La start, coechipierul Markus Palttala (Finlanda) a creat senzaţie cu o evoluţie de recuperare senzaţională. El a pornit de pe locul al 41-lea al grilei şi, când i-a predat maşina lui Matias Henkola (Finlanda), era pe poziţia a 21-a după o oră.

Maşina #35 a pierdut timp preţios pe timpul nopţii după o coliziune cu o altă maşină, ceea ce a afectat partea frontală, dar Menzel, Palttala, Henkola şi Christian Krognes (Norvegia) au reuşit să continue până la final, când s-au clasat pe locul al 20-lea în clasamentul general, fără nici un alt incident. Ocupând locul al cincilea, ei au ratat de puţin o clasare pe podium în categoria Pro Am Cup, una foarte disputată.

Pe de altă parte, al patrulea BMW M6 GT3 a urcat pe podium la Am Cup. După 24 de ore, Henry Walkenhorst (Germania), Stef van Campenhoudt (Belgia), David Schiwietz (Germania) şi Ralf Oeverhaus (Germania) au sărbătorit locul al treilea în categoria lor şi poziţia a 26-a în ierarhia generală.

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): Încă o dată, cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps a fost un festival al competiţiilor GT. Fanii s-au bucurat de o cursă foarte atractivă – de la primul până la ultimul tur.

După două succese în 2015 şi 2016, anul acesta am fost ghinionişti. ROWE Racing a făcut o treabă fantastică şi acum. Din păcate, problemele tehnice au împiedicat un rezultat de top. Bruno Spengler, Tom Blomqvist şi Nick Catsburg, precum şi Maxime Martin, Philipp Eng şi Alexander Sims au refuzat să cedeze în orice moment, în ciuda diferitelor lovituri primite, şi s-au luptat până la sosire.

Este păcat că nu au fost recompensaţi pentru acest spirit de luptă. Faptul că #98 a intrat în Top 10 arată că echipa şi piloţii au de ce să fie mândri. Întreaga echipă Walkenhorst Motorsport a reuşit o performanţă fantastică şi a meritat locul al treilea în Am Cup.

Sunt impresionat de performanţa juniorului BMW Motorsport, Nico Menzel, în cea de-a doua maşină Walkenhorst. A evoluat foarte bine la debutul alături de Markus Palttala, Matias Henkola şi Christian Krognes. Felicitări şi tripletei Audi învingătoare.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,302FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri